Un minor în vârstă de 15 ani este cercetat penal după ce a condus o motocicletă neînmatriculată și fără permis de conducere.
„La data de 11 octombrie a.c., în jurul orei 21:30 polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gârcina au efectuat semnal regulamentar de oprire, în localitatea Pângărați, a unei motociclete condusă de o persoană de sex masculin, care se deplasa pe D.C. Stejaru.
Acesta nu s-a conformat indicațiilor organelor de poliție, continuându-și deplasarea, fiind depistată de polițiști pe raza localității Pângărăcior.” – a transmis Poliția Neamț
În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că motocicleta nu era înmatriculată, iar conducătorul auto, în vârstă de 15 ani, nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Potrivit polițiștilor, a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.