Doi șoferi, prinși beți și fără permis pe drumurile din Neamț. Unul a făcut accident

Azi-noapte, în jurul orei 1:30, polițiștii nemțeni au depistat, pe DJ 207 A, în localitatea Bâra, un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din județul Iași.

Deoarece tânărul emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Totodată, în urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat că, tânărul nu deține permis de conducere iar plăcuțele cu numere de înmatriculare, montate pe autoturismul în cauză, aparțin unui alt autoturism, acestea fiind expirate din data de 10 martie 2020.

În cauză, polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunilor de  punerea în circulație sau conducerea unui vehicul cu numere de înmatriculare false, conducerea sub influența alcoolului și fără permis de conducere.

Ieri,  4 mai, în jurul orei 23:50, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la faptul că, în localitatea Păstrăveni, a avut loc un eveniment rutier.

Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat că, în timp ce un bărbat, de 32 de ani, din județul Iași, se deplasa cu un moped, pe DC19,  din direcția Rădeni către Păstrăveni, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând cu mopedul într-un cap de pod, rezultând rănirea bărbatului în cauză.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, în urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat că, bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, mopedul nefiind înregistrat.

În cauză, polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea sub influența alcoolului, fără permis de conducere a unui vehicul neînregistrat.

PUBLICITATE