Doi nemțeni, ridicați de polițiști și duși la închisoare. Unul era căutat pentru evadare

Un tânăr de 25 de ani din Vânători-Neamț și un bărbat de 45 de ani din Gârcina au fost conduși la Penitenciarul Bacău pentru executarea pedepselor primite de la instanțe, fie pentru evadare, fie pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

„La data de 19 octombrie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție rurală Târgu-Neamț au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis pe numele unui tânăr, de 25 de ani, din Vânători-Neamț.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Cel în cauză a fost condamnat de Judecătoria Târgu-Neamț la o pedeapsă privativă de libertate de 2 ani și 11 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de evadare.” – a transmis Poliția Neamț

La aceeași dată, polițiștii nemțeni au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis pe numele unui bărbat, de 45 de ani, din Gârcina.

„Cel în cauză a fost condamnat de Judecătoria Piatra-Neamț la o pedeapsă privativă de libertate de un an și 2 luni și 4.000 de lei amendă penală, pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.” – au mai spus reprezentanții Poliției Neamț

Polițiștii i-au condus pe cei doi la Penitenciarul Bacău, în vederea executării pedepsei.

PUBLICITATE