Doi bărbați prinși beți la volanul aceleiaşi mașini în Piatra Neamț


În această dimineață, în jurul orei 07.30, un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Poliției mun. Piatra Neamț a oprit în trafic, pe strada Dimitrie Leonida, în un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, din Gârcina.
În urma controlului efectuat, s-a stabilit că șoferul emana halenă alcoolică, fapt pentru care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată conform verificărilor efectuate în bazele de date ale poliţiei, a rezultat că bărbatul nu posedă permis de conducere.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și fiind sub influența alcoolului.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

La momentul opriri în trafic, în autoturism a mai fost identificat, pe locul din dreapta față, un bărbat de 38 de ani, din GârcinaAcesta, după finalizarea cercetărilor, a preluat autoturismul pe care l-a condus pe strada 9 Mai din Piatra Neamț, deși se afla sub influența alcoolului, fapt atestat de rezultatul pozitiv al testării cu aparatul etilotest. Polițiștii i-au reținut permisul de conducere și au sancționat contravențional bărbatul de 38 de ani cu amendă de 945 de lei pentru săvârșirea contravenției de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

PUBLICITATE