Directorul Publiserv încalcă legea și ascunde informații de interes public

Directorul SC Publiserv SA – Valentin Savin, prietenul și colegul de partid al primarului Carabelea, ascunde cu bună știință informații publice despre anumite achiziții ale societății pe care o conduce.

În urmă cu 30 de zile, publicația noastră i-a trimis conducerii SC Publiserv o adresă întemeiată pe prevederile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la datele de interes public, prin care am solicitat să ni se comunice informații referitoare la anumite achiziții pe care societatea le-a făcut în ultima perioadă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Directorul Valentin Savin a confirmat că a primit solicitarea noastră, dar nu a binevoit să ne mai răspundă, așa cum îl obligă legea, lucru care poate ridica serioase semne de întrebare despre unele achiziții pe care directorul dorește să le „protejeze” ca acestea să nu fie cunoscute de către opinia publică.

Informațiile pe care le-am solicitat se refereau la o firmă privată din județul Neamț, căreia SC Publiserv i-a încredințat reabilitarea locurilor de joacă, pe bani frumoși, și care este condusă, prin interpuși, de către un lider PNL, coleg de partid cu Valentin Savin.

De asemenea, am solicitat să ne fie comunicată valoarea contractului pe care SC Publiserv l-a plătit unei firme pentru a se ocupa de „rebrenduirea” site-ului companiei.

Deși există două Hotărâri de Consiliu Local care obligă atât primăria cât și societățile publice din subordinea acesteia să afișeze pe site-ul propriu fiecare ahiziție în parte, la Publiserv se pare că este moșie proprie, directorul Savin nu numai că nu a afișat aceste date, dar nici nu răspunde conform Legii 544 la solicitările jurnaliștilor.

Bănuim că prietenia strânsă cu primarul Andrei Carabelea îl face pe actualul director al SC Publiserv să procedeze după bunul plac și să respecte legea când vrea, dacă vrea și cum vrea.

 

PUBLICITATE