Din credințele și datinile poporului român – CHIRALESA

În aceste zile e vremea în care, conform obiceiului împământenit de veacuri, creştinii aşteaptă mersul preotului cu vestirea sărbătorii de Bobotează.

Acesta este precedat de copii, care anunţă îi sosirea strigând pe la porţile gospodarilor: „Chiralesa, chiralesa!”

Termenul provine din limba greacă şi este folosit de români de mai multe secole, pe când slujbele din bisericile româneşti se ţineau în elină.

Chiralesa, sau „Kyrie eleison”, înseamnă „Domnul fie lăudat”.

Cuvântul apare în literatura română pomenit în „Amintirile” lui Ion Creangă: „strigau chiraleisa, de clocotea satul”.

Pentru a intra în atmosfera din casele românilor de altădată de dinaintea Bobotezei îi dăm cuvântul preotului Gheorghe Verşescu din Tarcău (Neamţ), cel care pe la 1940 spunea cam aşa:

toate gospodinele au grijă să primească pe preot cu casa în bună rânduială.

Ele stăruie să se aşeze preotul pe laiţă, că se le stea cloştile pe ouă. Scot la iveală bunătăţile casei pentru ca acesta să blagoslovească masa, blagoslvenie din care au a gusta toţi cei ai casei şi pentru ca tot anul să fie masa încărcată.

Dar mâncarea fără băutură nu merge, voia bună ar tânji fără oleacă de udeală. Un rachiuaş cald, fiert cu mirodenii, pentru părinetele care se osteneşte să bată atâta cale până la casa gospodarului.

La alte case se serveşte vin fiert cu scorţişoară, cuişoare, aburind paharele pentru ca sfinţia sa să se mai încălzească de atâta ger cât îndură.” („MONOGRAFIA comunei Tarcău, judeţul Neamţ, cu 21 de clişee în text”, ediţia a II-a, Editura Nona, Piatra-Neamţ, 2005)