DGASPC Neamț – rechizite și ghiozdane pentru 150 de copii


Noul an școlar a început frumos și firesc pentru cei 150 de copii proveniți din familii modeste care fac parte dintr-un proiect implementat de DGASPC Neamț cu fonduri norvegiene. Aceștia au primit rechizite, ghiozdane, obiecte igienico-sanitare și multe dulciuri. Copiii sunt beneficiarii proiectului „Centrul zonal de mobilizare a resurselor locale pentru servicii integrate destinate copilului în dificultate“ derulat de DGASPC din primăvara anului trecut în localitățile Târgu Neamț, Pipirig și Răucești.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Pentru ca acest an școlar să înceapă sub cele mai bune auspicii, săptămâna aceasta copiii, preșcolari sau școlari, au primit ghiozdane noi, pachete cu rechizite, câte un pachet cu șampon, săpun, pastă și periuță de dinți precum și pachete cu dulciuri. De asemenea, pentru toate clasele în care se derulează activitățile de tip after-school din cadrul proiectului au fost distribuite materiale de birotică și papetărie, cartușuri pentru imprimante, hârtie de copiator, etc. Toate acestea au scopul de a sprijini elevii și cadrele didactice în desfășurarea activităților educative și de a-i stimula pe copii să frecventeze cursurile școlare, să obțină rezultate mai bune dar și de a fi mai preocupați de igiena și sănătatea lor.

Prin aceste acțiuni care vin ca o continuare firească a celor din anul școlar anterior și a celor de recreere din timpul vacanței ne dorim să încurajăm educația și să sprijinim parcursul acestor copii minunați. Astfel luptăm împotriva abandonului școlar, una dintre cele mai sensibile probleme ale ruralului nemțean, iar experiența noastră a dovedit că acest sistem dual – masă caldă și after school – este cel mai eficient. Copiii primesc o alimentație corespunzătoare, sunt sprijiniți în depășirea decalajelor școlare și, cel mai important, frecventează cursurile zi de zi, a declarat Cristina Păvăluță, director general al DGASPC Neamț.

Proiectul „Centrul zonal de mobilizare a resurselor locale pentru servicii integrate destinate copilului în dificultate“ este implementat de DGASPC din 2015 cu fonduri europene. Beneficiari sunt 150 de copii și 180 de părinți, pentru primii asigurându-se, zilnic, activități tip „școala după școală“, „educație pentru sănătate“, o masă caldă, activități de recreere și petrecere a timpului liber iar adulților, consiliere și îndrumare. Toate aceste servicii au scopul prevenirii abandonului școlar sau familial, al îmbunătățirii frecvenței școlare și diversificării formelor de protecție socială pentru copil și familie.

D.M.B.
PUBLICITATE