DGASPC Neamț, reacție la acuzațiile aduse Comisiei pentru Protecția Copilului Neamț

Comunicat de presă – DGASPC Neamț

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Ca urmare a articolului cu titlul: „Copil cu handicap grav (6 kg la un an și  jumătate), lăsat în voia sorții de Comisia pentru Protecția Copilului Neamț“,  semnatar *****, apărut în data de 25.07.2022, facem precizarea că acesta deține și  se bazează pe informații și evenimente false, cuprinde elemente denigratoare,  menite să incite la ură, redactate într-o manieră tendențioasă și induce în eroare cititorii. 

Deși înțelegem rolul presei într-o societate democratică, maniera în care au fost  relatate aspecte în legătura cu situația copilului este una în totală neconcordanță cu  realitatea, pervertindu-se tocmai rolul anterior amintit.

Este condamnabil că autorul  ***** decide să publice acest material de tip „fakenews” despre un minor, deși recunoaște că articolul este nedocumentat, bazat pe surse fictive și redactat fără să  ceară un punct de vedere de la instituția noastră, consecința directă fiind  dezinformarea opiniei publice.

De altfel, semnatarul articolului nu cunoaște sau nu  înțelege prerogativele legale în cadrul cărora operează DGASPC Neamț și Comisia  pentru Protecția Copilului și, prin urmare, amestecă atribuțiile și competențele celor două autorități, cu scopul voit de a inventa un subiect de presă revoltător.

Totodată, autorul acestui „fakenews” încurcă, omite să precizeze și inventează, în mod deliberat,  date și evenimente din cadrul soluționării cazului copilului, pentru a denigra instituții și  specialiști și pentru a induce în eroare cititorii.  

În altă ordine de idei, este imperios necesar ca opinia publică să înțeleagă că  nu vorbim despre o situație alarmantă, vreun caz în care DGSAPC Neamț sau  Comisia pentru Protecția Copilului Neamț au pus în pericol viața unui minor sau  ar exista vreo „abatere penală”.  

Concret, cazul copilului a fost soluționat cu celeritate, după cum urmează: în data  de 08.03.2022, reprezentanții legali ai minorului depun o cerere de încadrare în grad de  handicap pentru acesta.

Deși termenul legal de soluționare, prevăzut de lege, este de 60  de zile, Comisia pentru Protecția Copilului a emis certificatul în data de 22.03.2022,  adică la 2 săptămâni de la solicitare. Afirmația „copilul a fost lăsat în voia sorții” este  una nefondată, rău-voitoare și contrazice realitatea.  

La data de 22.03.2022, minorul intră în planul de abilitare-reabilitare și  monitorizare a copilului, conform certificatului de încadrare în grad de handicap. 

Monitorizarea a fost realizată de specialiștii din cadrul DGASPC Neamț și DAS Târgu Neamț, care au acționat doar în interesul copilului.

Pe parcursul acesteia, bunica și  mătușa maternă au declarat, în scris, că își vor da interesul pentru a-i sprijini pe părinți  să se ocupe de copil, astfel încât acesta să nu fie instituționalizat. DGASPC Neamț, prin  specialiștii săi, a întreprins toate măsurile de prevenție pentru a nu fi separat copilul de  părinții săi. În ciuda bunelor intenții ale familiei lărgite, rapoartele de monitorizare au  dus la ideea că aceștia nu pot asigura serviciile necesare îngrijirii copilului cu grave  probleme medicale.  

Prin urmare, la data de 14.07.2022 s-a realizat a treia și ultima vizită a  specialiștilor Serviciului pentru Copilul Maltratat al DGASPC Neamț, împreună  cu reprezentanți ai DAS Târgu-Neamț, care au constatat elemente clare de neglijare  gravă a stării de sănătate a copilului. La fix o săptămână de la aceste constatări,  adică la data de 21.07.2022, Directorul General al DGASPC Neamț aprobă Referatul  de propunere a Plasamentului în Regim de Urgență pentru copilul în cauză, având în  vedere situația nou creată.  

 Precizăm că, în perioada 14.07.2022-21.07.2022, copilul a primit îngrijiri  medicale la secția Pediatrie din cadrul Spitalului Orășenesc „Sfântul Dimitrie” Târgu Neamț.  

Astfel, afirmațiile din textul lui *****, precum „reprezentanti ai Comisiei  pentru Protectia Copilului, au fost la domiciliul copilului”, „lăsat de izbeliste de  Comisia pentru Protectia Copilului din cadrul DGASPC Neamt”, „niciun dintre  specialistii in Protectia Copilului, nu s-a gandit să pună mana pe telefon si sa cheme o ambulanta”, „să nu soliciti ajutor medical intr-o asemenea situație, poate fi abatere  penala”, „s-ar fi refuzat internarea acestuia” sunt informații false, și, alături de alte  informații greșite sunt folosite într-un material de extremă gravitate, ce acuză  instituții, specialiști și chiar societatea civilă în mod eronat, grosolan și fără să  respecte minime reguli jurnalistice și deontologice.

Considerăm că atât titlul  materialului la adresa căruia facem aceste precizări, cât și informațiile prezentate în  cuprinsul acestuia sunt tendențioase, nedocumentate, false și de natură să inducă  cititorii în eroare.  

De altfel, contrar a ceea ce articolul, la care facem precizările, lasă să se înțeleagă,  Comisia pentru Protecția Copilului NU este în subordinea DGASPC Neamț.

Comisia  pentru Protecția Copilului are în componența sa 5 specialiști din cadrul mai multor  instituții publice și 2 reprezentanți din cadrul unor organisme private neguvernamentale,  din societatea civilă.

Este lipsit de orice urmă de rațiune să acuzi societatea civilă că  ar acționa împotriva intereselor unui copil. Mai mult decât atât, așa cum reiese din  precizările anterioare, Comisia pentru Protecția Copilului NU are atribuții în privința  monitorizării situațiilor de risc identificate de autoritățile publice locale și NU se  deplasează la domiciliul copiilor aflați în situații de risc.

Aceste acțiuni sunt întreprinse  de specialiștii DGASPC Neamț și cei ai serviciilor publice de asistență socială din  unitățile administrativ teritoriale. Toate aceste instituții nominalizate au acționat  conform legii și în interesul superior al copilului.  

*****

PUBLICITATE