Deranjați de acuzațiile premierului că „PSD fură”, cei din PSD îl dau exemplu pe Mugurel Cozmanciuc, șeful PNL Neamț

Trimiterea în judecată de către DNA a șefului PNL Neamț, Mugurel Cozmanciuc, a ajuns subiect de ceartă, astăzi, la dezbaterea proiectului legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2021.

De la tribuna Parlamentului, președintele PSD, Marcel Ciolacu, deranjat de acuzațiile premierului că „PSD fură”, l-a dat exemplu pe Mugurel Cozmanciuc.

Domnule prim-ministru, ați venit ca și ieri, cu aceeași placă, care când nu ai argumente atunci vii și jignești și încerci prin țipete să acoperi acest buget al austerității.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Tatăl meu, dumnezeu să-l ierte, un oltean serios, când întâlnea personaje ca dumneavoastră avea o vorbă: «Domnule, după ce că ești prost, mai pui și frână.»

Preşedintele Camerei Deputaţilor Ludovic Orban i-a atras atenţia lui Marcel Ciolacu şi a precizat: „Vă rog să rămâneţi în cadru de civilizaţie şi respect”.

În schimb, Ciolacu i-a răspuns:

Păi da, e civilizaţie când faci hoţ pe cineva?

Nu ați vrea dumneavoastră să vorbiți cu președintele organizației PNL de la Iași să ne facă și nouă rost de niște tablă și cherestrea? Fost ministru în Guvernul Orban.

Nu ați vrea să vorbiți cu domnul Orban să vorbească cu președintele organizației PNL de la Piatra-Neamț care a inventat o infrațiune nouă la nivel mare, de a vinde postrui cu sute de mii de euro în Guvernul Cîțu?

Nu mai bine procedați ca domnul Barna. Când se termină oamenii noi, după ce ai făcut 5-6 numiri în Guvern, să apelezi să îi împrumuți de la PSD fără bani?”, i-a transmis Marcel Ciolacu, premierului Cîțu.

Anterior, premierul a declarat de la tribuna Parlamentului că „adevăratul motiv al supărării PSD” este că au fost „tăiați” de la buget și „nu mai pot să fure”.

Vezi și Cozmanciuc a făcut interpelare pe corupție în ziua în care DNA l-a trimis în judecată

PUBLICITATE