Depuneri de coroane pentru eroii Revoluției din 1989. Fotografii

Astăzi, 22 decembrie 2015, începând cu ora 12.00, a avut loc în Piața Tricolorului din Piatra Neamț, ceremonia militară și religioasă organizată cu prilejul comemorării „EROILOR MARTIRI CĂZUȚI PENTRU VICTORIA REVOLUȚIEI DIN DECEMBRIE 1989„.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Suntem astăzi împreună, pentru a aduce un omagiu celor care în decembrie 1989 au luptat pentru libertate și dreptate. Revoluția Română reprezintă acel moment de cotitură istorică, care a întors România într-o altă direcție și a deschis calea construcției democratice a țării.

Aș dori să propun celor ce ne aflăm astăzi, lângă monumentul pe care sunt înscrise numele nemțenilor care au pierit în acele zile,  să avem un gând de recunoștință și către cei care s-au revoltat la Brașov, în noiembrie 1987, pentru eroii din Timișoara care au strigat primii în stradă cuvântul Libertate cât și pentru cei din București și din întreaga țară.

Lungul proces pe care România l-a parcurs, până a deveni țară membră NATO și a Uniunii Europene, reprezintă o evoluție ulterioară firească, pentru care românii au făcut multe sacrificii și, în aceeași paradigmă, vreau să mulțumim astăzi celor mulți, necunoscuți, care nu au numele înscrise pe o listă sau pe o placă, dar care au contribuit și s-au implicat, în toți acești ani.

Pentru toți aceștia cea mai mare răsplată este să vadă că libertatea de conştiinţă, libertatea de exprimare, dreptul la informaţie, accesul la cultură, dreptul de asociere, dreptul la iniţiativă, sunt o realitate.

Gândurile noastre merg spre viitor, pentru ca viaţa să se desfăşoare în mod firesc, pentru ca aspiraţiile tinerilor martiri care şi-au dat viaţa acum 26 de ani să fie cu folos. Nu este suficient să-i omagiem doar prin discursuri şi declaraţii, ci mai întâi de toate printr-o viaţă cinstită, frumoasă, demnă de jertfa lor, prin puterea exemplului personal.

Idealurile din decembrie 1989 ne obligă pe fiecare dintre noi să depunem eforturi ca să trăim într-o țară în care drepturile cetățenilor sunt respectate și în care instituțiile statului protejează aceste drepturi.   

Să nu uităm niciodată că revoluţia a învins. Să ne reconciliem cu prezentul și trecutul iar pe viitor, să fim uniţi şi nu dezbinaţi. Să ne cinstim ţara, făcându-ne fiecare datoria.

Este o perioadă cu o încărcătură emoțională specială. Suntem foarte aproape de sărbătoarea Crăciunului. De aceea, tuturor celor prezenţi vă doresc sănătate, prosperitate, liniște și speranță.

 Sărbători fericite tuturor și La mulți ani! – a declarat prefectul județului Neamț, Vlad Angheluță

PUBLICITATE