Demolarea podului rutier de la spital va începe în următoarele 3 săptămâni

Demolarea podului rutier de la spital va începe în următoarele 3 săptămâni, anunță Primăria Piatra-Neamț într-un comunicat de presă.

Potrivit comunicatului, reprezentanții Primăriei Piatra-Neamț susțin că podul ar fi avut nevoie doar de reparații pentru ai „prelungi durata de viață” cu 30 de ani, dar Administrația Carabelea a decis că vrea demolarea și construirea unui nou pod care „are o durată de viață de aproximativ 50 de ani”.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Durata estimativă pentru desfășurarea lucrărilor este de 5 luni, termen de finalizare: august 2023.

Șoferii vor avea la dispoziție mai multe rute alternative, care au fost planificate astfel încât traficul din restul orașului să fie cât mai puțin afectat:

  1. Pentru cei care vin din Mărăței și merg către Precista: Bulevardul Traian – Bulevardul Decebal: pe str. Orhei, înspre Unic (sens giratoriu magazin Unic) sau varianta: pe str. Ozanei – Dimitrie Leonida;
  1. Pentru cei care vin din Precista către Mărăței: sens giratoriu Petrodava – Bd. Republicii – Piața Ștefan cel Mare – sens giratoriu str. Orhei; sau varianta: Sens giratoriu Petrodava – sens giratoriu Muzeul de Istorie – Bd. Mihai Eminescu – Str. Dimitrie Leonida sau  varianta: Sens giratoriu str. Orhei – Bd. Traian sau varianta: Sens giratoriu Petrodava – sens giratoriu Muzeul de Istorie – Bd. Dacia – Str. Orhei – Bd. Traian sau varianta: Bd. Mihai Eminescu – Piața Ștefan cel Mare – Str. Orhei – Bd. Traian.

Măsuri suplimentare pentru fluidizarea traficului:

  • Pe Bd. Dacia, tronsonul Pietricica – Piața Ștefan cel Mare va deveni zonă cu sens unic;
  • Sensul giratoriu din zona Spitalului Județean va fi mutat câțiva metri înspre intrarea de la spital;
  • Sensul giratoriu mic de la magazinul Unic (blocul turn) va dispărea, fiind transformat într-o intersecție cu „cedează trecerea”;
  • Înființarea de noi locuri de parcare pe platforma peste pârâul Cuiejdi și în Piața Mihail Kogălniceanu;
  • Desființarea locurilor de parcare cu plată din fața Complexului Comercial Unic, precum și mutarea stației de TAXI pe Bd. Mihai Eminescu în fața Blocului C6;
  • Parcările cu plată din fața Parcului Central se vor transforma din în spic în parcări longitudinale, rezultând astfel două benzi de circulație pe sensul Hotel Ceahlău – Teatrul Tineretului;
  • Parcările cu plată de pe Bd. Republicii, pe segmentul intersecție str. Calistrat Hogaș – Bd. Republicii până la Sens giratoriu Petrodava se vor muta pe partea opusă.

PUBLICITATE