Debitul râului Ozana a crescut și a afectat varianta ocolitoare a podului provizoriu către Mănăstirea Secu

În urma topirii zăpezii și a ploilor de azi-noapte, debitul râului Ozana a crescut și a afectat varianta ocolitoare a podului provizoriu, realizat peste acest curs în cadrul proiectului prin care se reabilitează podul mare (detalii aici).

„Această variantă provizorie a fost realizată în ideea ca în cazul unui debit crescut, să existe posibilitatea un debușeu pe malul drept, iar la retragerea apei să poată fi refăcută partea erodată, fără a fi afectate tuburile care formează podul provizoriu.

Această variantă cu posibilitatea de debușeu a fost gândită din punct de vedere tehnic și este considerată oportună în perioadele când se înregistrează precipitații abundente și crește nivelul râului Ozana”, ne-a transmis Simona Balint, purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Neamț.

Aceasta ne-a mai declarat că în momentul de față se circulă în condiții normale prin zonă, după ce constructorul a intervenit și a remediat partea erodată.

Reamintim că în prezent Consiliul Județean derulează un proiect pentru construirea unui pod peste cursul pârâului Secu, pod situat pe drumul județean DJ 157F, care va avea o lungime de 90 de metri, o lățime de 12 metri și este finanțat prin PNDL.

Autoritățile județene speră ca până la sfârșitul lunii august 2023 investiția să se finalizeze și legătura rutieră către principalele lăcașuri de cult din zonă să fie la îndemâna tuturor celor interesați.

PUBLICITATE