De la începutul anului, 11 sesizări prin 112 care semnalau prezența urșilor în localități din Neamț

De la începutul anului și până în prezent, jandarmii nemțeni au intervenit la 11 sesizări făcute prin apel la 112 care semnalau prezența urșilor, atât pe timp de zi cât și pe timp de noapte, în apropierea gospodăriilor, în localitățile montane din județul Neamț, în special Tazlău, Bicaz-Chei, Izvorul Muntelui, Dămuc, dar și pe traseele turistice din Masivul Ceahlău.

De cele mai multe ori, la sosirea jandarmilor, ursul nu mai era prezent în apropierea gospodăriei.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Cu toate acestea, jandarmii au mai rămas în zonă pentru monitorizare și pentru a se asigura că pericolul nu mai este iminent.

Din cele relatate de apelanți echipajului de jandarmerie ajuns la fața locului, urșii le-au provocat și pagube materiale, atacând animalele din gospodărie.

Au fost și situații însă în care prezența ursului s-a confirmat și echipajul de jandarmerie a procedat la îndepărtarea acestuia către pădure.

Exemplu:

Marți, 16 august, în jurul orei 19.00, în urma unui apel la 112, un echipaj de jandarmerie din cadrul Postului de Jandarmi Montan Bicaz – Izvorul Muntelui a fost direcționat în localitatea Izvorul Muntelui, unde a fost semnalată prezența unui urs în zona Cabanei Izvorul Muntelui. 

La sosirea jandarmilor, ursul nu mai era prezent în zona indicată, dar au rămas în zonă pentru monitorizare și pentru a se asigura că pericolul nu mai este iminent, având în vedere că la cabană erau cazați și turiști, intervenția încheindu-se după aproximativ trei ore.

Apelantul, cabanierul de la Cabana Izvorul Muntelui a relatat jandarmilor că în ziua precedentă ursul i-a atacat doi porci aflați într-o anexă a cabanei, la marginea pădurii, iar înainte de efectuarea apelului la 112 a observat din nou prezența a doi urși în zona cabanei. 

Localnicii au fost anunțați despre pericol de către reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț prin mesaj RO-ALERT. La fața locului au fost prezenți reprezentanți ai Primăriei Bicaz (Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență), un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Neamț și un echipaj de jandarmerie din cadrul Postului de Jandarmi Montan Bicaz- Izvorul Muntelui.

Ca urmare a repartizării apelului prin SNUAU 112 sau a sesizării prin altă modalitate, Inspectoratul de Jandarmi Județean Neamț desfășoară următoarele activități:

  1. a) înștiințează telefonic și/sau prin alte mijloace de comunicare la distanță instituțiile și/sau persoanele cu atribuții în domeniu;
  2. b) solicită date și informații care să conducă la stabilirea nivelului de risc al intervenției;
  3. c) deplasează la fața locului efectivele de jandarmi aflate în serviciu;
  4. d) evaluează situația și riscurile de agresiune generate de către exemplarele de urs, respectiv prezența umană în zonă, factori ce pot provoca dezvoltarea spontană a agresivității, și comunică datele către ceilalți membri ai echipei de intervenție;
  5. e) asigură măsurile de ordine și de protecție a zonei în care s-au produs sau există pericolul de producere a unor situații care pun în pericol viața, integritatea fizică a persoanelor sau bunurile acestora;
  6. f) delimitează perimetrul și restricționează accesul în zona unde există pericolul unei agresiuni;
  7. g) îndepărtează alte persoane care nu își justifică prezența și avertizează populația prin semnale acustice și luminoase;
  8. h) asigură accesul celorlalte instituții specializate de intervenție pentru desfășurarea activităților specifice;
  9. i) participă la organizarea și desfășurarea de acțiuni menite a alunga exemplarul de urs din zona incidentului;
  10. j) participă la scoaterea persoanei/persoanelor agresate din zona de pericol;
  11. k) asigură protecția personalului care încearcă imobilizarea exemplarului de urs prin tranchilizare pe timpul desfășurării intervenției;
  12. l) stabilește și menține contactul permanent cu instituțiile și/sau persoanele cu atribuții în domeniu.

Sesizarea cazurilor în care este necesară intervenția imediată se face de către orice persoană prin apelarea numărului unic de urgență 112.

Intervenția imediată asupra exemplarelor de urs aflate în intravilanul localităților se efectuează gradual, prin analizarea la fața locului de către echipa de intervenție a nivelului de risc stabilit potrivit Procedurii privind modul de acțiune a instituțiilor responsabile în gestionarea intervențiilor în cazul incidentelor generate de specia Ursus arctos (urs brun), prevăzută în anexa nr. 2 la Ordonanța de Urgență nr. 81 din 21 iulie 2021 privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, în intravilanul localităților, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Echipa de intervenție este formată din:

  1. a) primarul/viceprimarul unității administrativ-teritoriale pe raza căreia s-a produs evenimentul, 
  2. b) personalul structurilor de jandarmi competente teritorial, aflat în serviciu în zona unde a fost semnalată prezența exemplarului de urs;
  3. c) personalul tehnic de specialitate angajat al gestionarului care a încheiat contract de prestări servicii de permanență/ intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun cu unitatea administrativ-teritorială pentru asigurarea serviciilor de specialitate prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, în zona unde s-a produs evenimentul;
  4. d) medicul veterinar.

Conducătorul echipei de intervenție este primarul unității administrativ-teritoriale pe raza căreia s-a produs evenimentul sau, după caz, viceprimarul, în calitatea sa de conducător al comitetului local pentru situații de urgență.

Intervenția imediată asupra exemplarelor de urs în intravilanul localităților se efectuează gradual prin următoarele metode:

  1. a) alungare prin diverse mijloace;
  2. b) tranchilizare și relocare;
  3. c) extragere prin eutanasiere sau împușcare.

Decizia privind utilizarea uneia dintre metodele enumerate mai sus este luată de către conducătorul echipei de intervenție prin raportare la nivelul de risc constatat la fața locului.

PUBLICITATE