Astăzi, 19 mai, în cadrul Sesiunii anuale a Comisiei de Istorie a Oraşelor din România, ediţia a XXIII-a, a avut loc vernisarea expoziţiei permanente de la Curtea Domnească – Pivniţa II.
Astfel, începând de sâmbătă, 21 mai, cu ocazia evenimentului Noaptea Muzeelor, Muzeul Curtea Domnească – Pivniţa II va putea fi vizitat, intrarea urmând să fie liberă.
Evenimentul a fost deschis de către Directorul Complexului Muzeal Județean dr. Dorin Nicola, Primarul municipiului Piatra-Neamț – Dragoș Chitic, reprezentantul Consiliului Județean – Olimpia Adam și dr. Vasile Ciobanu – Președintele Comisiei de Istorie a Orașelor din România.
„În timpul lucrărilor de realizare a Pieței Curtea Domnească s-a făcut această descoperire și poate a fost voința divină ca acest complex arhitectural să se îmbogățească cu încă un obiectiv turistic. Reprezintă un punct de atracție pentru pietreni și completează oferta turistică a acestei zone” a declarat primarul Dragoș Chitic.
sursa Facebook