Datoriile municipiului Piatra-Neamț – 58 milioane de euro


Datoria publică a municipiului Piatra Neamţ este de aproape 58 milioane de euro (262 milioane de lei), gradul de îndatorare fiind de 33 la sută, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, primarul Dragoş Chitic.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Edilul a explicat că municipalitatea are mai multe credite contractate în perioada 2007 – 2012, iar rata lunară este de circa 2,9 milioane de lei.

chitic dragos primar„Suma este destul de mare dar a fost luată în calcul în stabilirea activităţilor pentru perioada următoare. Putem asigura funcţionarea primăriei, serviciile publice şi co-finanţarea proiectelor europene. M-aş fi bucurat să am aceşti bani în cont, s-ar fi văzut în investiţiile din oraş”, a declarat primarul Dragoş Chitic.

 Primarul din Piatra Neamţ, Dragoş Chitic, a prezentat, o radiografie a datoriilor pe care municipiul le are, credite adunate în timp şi care însumează aproape 58 de milioane de euro. „Este un credit la BCR, contractat în 2005, cu un rest de plată de 131.069.000, scadent în septembrie 2025. Mai este un credit tot la BCR, din 2007, cu un rest de plată de 68.166.000 lei, cu termen de maturitate luna iunie 2027, şi un altul la CEC, din octombrie 2012, pentru asigurarea cofinanţării proiectelor europene de la acel moment, care este în valoare de 3.291.000 lei, scadent în septembrie 2022, rambursarea începând din octombrie 2016”, a declarat primarul Dragoş Chitic.

O altă problemă este creditul de 10 milioane de euro contractat de municipalitate în anul 2007, de la Alpha Bank, de societatea Consiliului Local, Perla Invest, credit garantat de bugetul local. Perla Invest este în prezent în insolvenţă iar unitatea bancară a obţinut în instanţă executarea creditului din bugetul municipiului.

La acestea se mai adaugă o sumă de 2.317.000 lei, care trebuie rambursată la Ministerul Dezvoltării. „A fost acordată Primăriei în 2011, transferată la Locato pentru achitarea facturilor de gaz, dar Locato, la acel moment, a achitat şi alte datorii pe care societatea le avea. În urma controlului care a fost la această societate, s-a impus rambursarea acestei sume, în 10 tranşe de aproximativ 200.000 de lei pe lună. Deja s-a achitat prima tranşă şi va fi finalizată achitarea până în martie 2017”, a adăugat Dragoş Chitic

Totuşi, cum datoria nu e deloc de ignorat, edilul a făcut şi un apel la politicieni pentru a sprijini demersurile municipalităţii în vederea obţinerii unui sprijin financiar de la Guvern: „Este nevoie de sprijin financiar, de aceea lansez o rugăminte către Consiliul Judeţean şi Guvern în acest sens. Situaţia financiară este dificilă, dar nu catastrofală, termen care nu e conform cu realitatea”.

PUBLICITATE