„Dar… ce-ați crezut?!” – spectacol de teatru în premieră la Piatra Neamț


Dar… ce-ați crezut?! – vizionare cu public
– un spectacol produs de Fundația Culturală „Ion Coman” și finanțat de Municipiul Piatra Neamț –

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

dar ce-ati crezutSâmbătă (28 mai a.c.) şi duminică (29 mai a.c.), de la ora 19.00, la Sala Studio „Corneliu-Dan Borcia“  a Teatrului Tineretului, va avea loc vizionarea spectacolului Dar… ce-aţi crezut?! după Nadejda Ptușkina, în traducerea Elvirei Rîmbu. Spectacolul, realizat de Tudor Tăbăcaru, are în distribuție pe Maria Hibovski, Aida Avieriţei, Cristina Mihăilescu și Andrei Merchea Zapotoţki.

După cum o recomandă critica de specialitate, Nadejda Ptuşkina (Eugenia Remizova, n. 1949) este cel mai jucat autor din dramaturgia rusă contemporană, pe scenele internaţionale, beneficiind de numeroase traduceri. De asemenea, ea este activă şi ca regizor de teatru şi film. Până în prezent, a scris peste 70 de piese, 40 dintre acestea fiind reprezentate pe scene din Europa, China, Japonia, Israel. Accesibilitatea şi tandreţea relaţiilor umane sunt principalele atribute care motivează marele succes la public al pieselor sale.

Aida Avieriţei, Andrei Merchea Zapotoţki, Cristina Mihăilescu, Maria Hibovski (de la stânga la dreapta)
Aida Avieriţei, Andrei Merchea Zapotoţki, Cristina Mihăilescu, Maria Hibovski (de la stânga la dreapta)

Piesa cu cele mai multe reprezentaţii din dramaturgia sa (cu titlul original În timp ce ea murea…) este cea montată în cadrul proiectului cultural „Piatra Neamţ susţine tinerii actori profesionişti de la Teatrul Tineretului”, promovat de Fundația Culturală „Ion Coman” și finanțat de Municipiul Piatra Neamț. Acest text a stat la baza unui spectacol care s-a jucat mai mult de 10 ani la Teatrul de Artă din Moscova.

Pulberea râsului care se ridică de pe fiecare pagină a piesei s-a lăsat peste lumea construită pe scena TT. Un râs inteligent acompaniază drame de familie, rezolvate în cel mai fericit chip. Contextul favorabil, care îmbrăţişează, deodată, două femei trăind în orizontul bătrâneţii şi al morţii, odihneşte compensator şi spectatorul. Înfăşurat în falduri largi de situaţii comice şi banalităţi cotidiene, mesajul piesei se instituie delicat, dar profund. Pe de o parte, gândul la moarte ne ajută să dăm sens vieţii, iar pe de alta, sentimentul împlinirii existenţiale (în acest caz, prin familia extinsă) alungă angoasa morţii şi nutreşte viaţa.

Accesul este liber, în limita numărului de locuri, în ordinea solicitărilor nominale înregistrate la agenția teatrală. Premiera oficială va avea loc joi, 23 iunie a.c., cu ocazia Zilelor Orașului.

Raluca Naclad,
consultant artistic TT,
preşedinte Fundaţia Culturală „Ion Coman“

foto: Constantin Aciobanitei

PUBLICITATE