Cutremur de 4,2 grade pe Richter în România, duminică dimineață (8 octombrie)

Un cutremur cu magnitudinea 4,2 s-a produs duminică dimineaţă în judeţul Vrancea, anunţă Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Seismul cu magnitudinea 4,2 pe scara Richter a avut loc la ora 04:49:39, la adâncimea de 132,2 kilometri.

Cutremurul s-a produs in apropierea următoarelor oraşe: Nehoiu (45km), Odobești (48km), Covasna (54km), Râmnicu Sărat (55km), Panciu (55km).

În ultimii doi ani, în România s-au produs peste 25 de seisme cu magnitudine peste 4. Cel mai puternic cutremur din acest an a avut loc în 8 februarie, în Vrancea, şi a avut magnitudinea 5, fiind resimţit şi la Bucureşti.