Curți inundate în Piatra-Neamț. Intervin pompierii (23 iulie)

Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț intervin la această oră în misiuni specifice ca urmare a fenomenelor meteo (Codul portocaliu) de astăzi.

Potrivit ISU Neamț, în jurul orei 16:45, pompierii au fost solicitați într-o misiune de evacuare a apei din mai multe curți în municipiul Piatra Neamţ, pe strada Petru Movilă.

La fața locului se deplasează un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere.

  • Actualizare (ora 17:00):

Misiune de evacuare a apei din curți în localitatea Bistrița, comuna Alexandru cel Bun, pe strada Mănăstirii. Se deplasează un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere.

  • ACTUALIZARE (ora 17:10):

Misiune de evacuare a apei pe strada Gheorghe Doja din municipiul Piatra Neamţ. Se deplasează un echipaj de pompieri cu un autoturism de serviciu și o motopompă transportabilă de la Detașamentul Piatra Neamț.

  • ACTUALIZARE (ora 17:40):

Misiune de evacuare a apei din curți, din localitatea Căciulești, comunaGirov. Se deplaseaza un echipaj de pompieri cu un autoturism de serviciu și o motopompă transportabilă de la Detașamentul Piatra Neamț.

Reamintim că meteorologii au emis astăzi avertizări Cod portocaliu în județul Neamț (vezi articolul AICI)

PUBLICITATE