Cursuri de limba engleză şi germană pentru începători la biblioteca „Kirileanu”


Biblioteca Judeţeană “G. T. Kirileanu” Neamţ organizează, în perioada 2 martie – 16 iunie 2016, cursuri de limba engleză şi de limba germană pentru începători.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Cursurile au o structură de 36 de ore fiecare şi se vor desfăşura bisăptămânal, pe parcursul a 24 de şedinţe a câte 90 de minute. Întâlnirile vor avea loc după-amiaza, în intervalul orar 17.00 – 18.30, conform următorului program:
Cursul de limba engleză – nivel începător: marţi şi joi, în perioada 3 martie – 7 iunie 2016
Cursul de limba germană – nivel începător: marţi şi joi, în perioada 15 martie – 16 iunie 2016.

Înscrierile se fac în perioada  22 februarie – 14 martie 2016, la Secţia de Arte, Multimedia şi Carte străină “Victor Brauner”, de luni până vineri, între orele 9.00 – 19.00.

Sunt disponibile minimum 16 locuri într-o grupă, iar preţul unui curs este de 170 lei / persoană.

PUBLICITATE