ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR
ÎN INTERVALUL 26 AUGUST – 8 SEPTEMBRIE 2024
MOLDOVA
În prima zi din interval valul de căldură se va intensifica, astfel că media regională a temperaturilor maxime va fi de 35…36 de grade.
Începând de marți (27 august) pe fondul accentuării instabilității atmosferice se va produce o scădere de temperatură, astfel caracteristice până la finalul lunii vor fi temperaturile maxime de 30…32 de grade.
Luna septembrie va debuta cu maxime în general de 30…31 de grade, cu o ușoară tendință de scădere după 6 septembrie, când se va ajunge la o medie de 28 de grade.
În primele nopți media temperaturilor minime va fi de 18…19 grade, apoi va scădea ușor și treptat, astfel la finalul intervalului se va ajunge la 14 grade.
Sunt prognozate ploi în perioada 27 – 31 august. În restul intervalului, probabilitatea pentru ploi se va menține redusă.
LA MUNTE
Media temperaturilor maxime pentru întreaga zonă montană va fi de 24 de grade în prima zi, apoi se va menține la 19…20 de grade.
Evoluția va fi asemănătoare și în regimul nocturn al temperaturilor, respectiv o medie ce va scădea ușor de la 14 grade în primele două nopți, la 10…12 grade pentru restul perioadei.
În perioada 27 august – 3 septembrie instabilitatea atmosferică va fi accentuată, cu precădere în timpul după-amiezelor, astfel sunt prognozate averse locale.
După acest interval probabilitatea pentru astfel de fenomene va scădea.