Cum va fi VREMEA până pe 6 august în regiunea Moldovei și la munte

ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR
ÎN INTERVALUL 24 IULIE – 06 AUGUST 2023

MOLDOVA

Valul de căldură se va extinde în toată regiunea, astfel că media temperaturilor maxime va crește de la 32…33 de grade în prima zi a intervalului, până la 35…36 de grade în zilele de marți și miercuri (25 și 26 iulie).

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Răcirea va fi semnificativă și în această regiune, joi (27 iulie), când media maximelor va coborî la 24 de grade, însă până la finalul săptămânii se va încălzi și se vor atinge maxime de 29…30 de grade, iar astfel de valori sunt caracteristice și pentru a doua săptămână.

Media minimelor termice va fi de 17…20 de grade în primele nopți, va scădea la 13…14 grade în 28 și 29 iulie, iar pentru a doua săptămână sunt estimate valori de 16…17 grade.

În 25 și 26 iulie pe arii relativ extinse vor fi fenomne asociate instabilității atmosferice (rafale de vânt, descărcări electrice, averse și izolat grindină).

Probabilitatea pentru ploi va crește din nou spre sfârșitul lunii iulie și la început de august.

LA MUNTE

La începutul intervalului vremea va fi caldă, cu o medie a temperaturilor maxime pentru întreaga zonă montană ce va urca până la 25…26 de grade și minime ce se vor situa în jurul a 15 grade.

Răcirea va fi semnificativă în 27 și 28 iulie, când media maximelor va coborî la 12 de grade, iar minimele vor atinge valori de 6…8 grade.

Din 29 iulie și până în 6 august este estimată o medie a maximelor termice de 18…20 de grade și de 10…12 grade pentru minime.

Începând din noaptea de 24 spre 25 iulie și până în 27 iulie, vor fi intervale în care instabilitatea atmosferică va fi pronunțată (vor fi rafale de vânt, descărcări electrice, averse și izolat grindină).

Probabilitatea pentru ploi va crește din nou spre sfârșitul lunii iulie și la început de august.

Prognoza meteo pentru toată țara o puteți citi AICI

PUBLICITATE