Cum va fi VREMEA până pe 31 decembrie în regiunea Moldovei și la munte

ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR
ÎN INTERVALUL 18 – 31 DECEMBRIE 2023

MOLDOVA

Până în data de 20 decembrie regimul termic diurn se va situa peste cel obișnuit și va caracteriza o vreme caldă, astfel media maximelor va fi de 10…11 grade, cu valori chiar ușor mai ridicate în zona subcarpatică a regiunii, în timp ce pe timpul nopților se vor înregistra minime medii de -1…1 grad.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Apoi, până la finalul anului vor fi ușoare alternanțe termice de la un interval la altul, astfel media maximelor va fi cuprinsă între 4 și 8 grade, iar cea a minimelor între -2 și 0 grade.

Temporar se vor semnala precipitații slabe în perioada 23 – 25 decembrie, la început ploi, apoi și sub formă de lapoviță și ninsoare, urmând ca după data de 26 decembrie șansele de precipitații să fie reduse.

LA MUNTE

Până în data de 20 decembrie, regimul termic se va situa peste cel obișnuit și va caracteriza o vreme caldă, astfel media maximelor va fi de 6…8 grade, chiar cu valori ușor mai ridicate la altitudini de sub 1500 m, în timp ce pe timpul nopților se vor înregistra minime medii de -2…2 grade.

Apoi, în perioada 21-24 decembrie valorile de temperatură vor scădea treptat, media maximelor va fi cuprinsă între -5 și 0 grade, iar cea a minimelor între -8 și -4 grade.

Ulterior până la finalul anului se vor înregistra temperaturi apropiate de normalul perioadei, valori medii diurne de -2…2 grade și medii nocturne de -6…-4 grade.

În perioada 22 – 26 decembrie se vor semnala precipitații, la început mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare, apoi doar ninsoare (în general moderate cantitativ) urmând ca intervale cu ninsori slabe să fie posibile și după data de 26 decembrie.

Prognoza meteo pentru toată țara o puteți citi AICI

PUBLICITATE