Cum va fi VREMEA până pe 30 aprilie în regiunea Moldovei și la munte

ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR
ÎN INTERVALUL 17 – 30 APRILIE 2023

MOLDOVA

Media maximelor termice va fi mai scăzută decât în mod normal la această dată până în 21 aprilie și se va situa, în general, între 12 și 15 grade, apoi ușor mai ridicată și va avea valori cuprinse între 17 și 20 de grade.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Minimele termice vor fi peste mediile climatologice specifice datei și se vor situa, în marea lor majoritate, între 6 și 8 grade.

Temporar vor fi averse și descărcări electrice aproape în fiecare zi, mai intense și mai frecvente între 17 și 20 aprilie.

LA MUNTE

În prima săptămână din interval, mediile temperaturilor maxime vor fi cuprinse între 5 și 7 grade, iar a minimelor între -2 și 1 grad.

În cea de a doua săptămână se va încălzi ușor, astfel că maximele vor fi în medie între 8 și 11 grade, iar minimele între -1 și 3 grade.

Temporar vor fi precipitații în fiecare zi, sub formă de ploaie, iar în prima săptămână, la altitudini mari și lapoviță și ninsoare.

Acestea vor avea și caracter de avesă și vor fi însoțite de descărcări electrice.

Prognoza meteo pentru toată țara o puteți citi AICI

PUBLICITATE