Cum va fi VREMEA până pe 25 septembrie în regiunea Moldovei și la munte

ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR
ÎN INTERVALUL 12 – 25 SEPTEMBRIE

MOLDOVA

În primele două zile vremea va fi răcoroasă, cu o medie a maximelor de 18…19 grade și a minimelor în jurul a 10 grade, dar în perioada 14-16 septembrie vremea se va încălzi semnificativ, astfel temperaturile diurne vor ajunge la medii de 26…28 de grade, iar cele nocturne la medii de 14…16 grade.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Cea de-a doua săptămână va debuta tot cu o vreme răcoroasă cu medii ale maximelor ce vor scădea până spre 16 grade și minime de 6…7 grade, însă după 22 septembrie se va încălzi din nou (maxime în medie de 20…22 de grade și minime de 8…9 grade)

Pe parcursul celor două săptămâni vor fi intervale în care local și temporar va ploua.

Probabilitatea pentru ploi pe arii mai extinse și cantități de apă însemnate va fi mai ridicată în 17 și 18 septembrie.

LA MUNTE

Vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit la începutul intervalului (12 și 13 septembrie), când media maximelor va fi în jurul valorii de 10 grade, iar cea a minimelor de 3…4 grade.

În perioada 14-16 septembrie încălzirea vremii va fi semnificativă, astfel că media temperaturilor maxime pentru întreaga zonă va fi de 17…18 grade, iar a celor minime de 8…10 grade.

Din 17 septembrie valorile termice vor fi tot mai scăzute de la o zi la alta, urmând să se atingă maxime de numai 6 grade și minime în jur de 0 grade.

Spre finalul celor două săptămâni, temperatura va mai crește ușor, la maxime în jurul a 10…12 grade și minime de 2…4 grade.

Local și temporar vor fi ploi pe tot parcursul intervalului de referință. Probabilitatea pentru ploi pe arii mai extinse și cantități de apă însemnate va fi mai ridicată în perioada 15 – 18 septembrie

Prognoza meteo pentru toată țara o puteți citi AICI

PUBLICITATE