Cum va fi VREMEA până pe 22 mai în regiunea Moldovei și la munte

ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR
ÎN INTERVALUL 09 – 22 MAI 2022

MOLDOVA

După o zi (cea de 10 mai) în care valorile termice vor fi apropiate de normal, respectiv maxime de 19…22 de grade şi minime de 5…8 grade, mediat regional, vremea se va încălzi semnificativ, astfel că în 12 şi 13 mai temperatura aerului va atinge la amiază 27…31 de grade, iar în timpul nopţilor vor fi 12…15 grade.

Ulterior vremea se va răci treptat; în perioada 17-18 mai vor fi valori sub specificul perioadei, cu 17…22 de grade ziua şi 4…8 grade în timpul nopţilor, iar în celelalte zile regimul termic va fi normal pentru perioada din an (în medie maxime termice de 20…24 de grade şi minime de 8…11 grade).

În data de 9 mai şi în perioada 13-14 mai, local vor fi manifestări de instabilitate atmosferică mai accentuată, iar în a doua săptămână averse vor fi posibile în orele după-amiezilor, astfel că întreaga perioadă va fi caracterizată de un regim pluviometric deficitar.

LA MUNTE

Vremea va fi răcoroasă în jurul datei de 10 mai, apoi temperaturile vor creşte semnificativ şi se vor situa cu mult peste cele specifice perioadei în 12 şi 13 mai, cu maxime de 10…20 de grade şi minime de 3…10 grade.

În a cea de-a doua săptămână, vremea se va răci accentuat şi se vor înregistra temperaturi mai mici decât ar fi normal pentru perioada din an, ce vor coborî noaptea sub pragul de îngheţ.

Aversele de ploaie vor fi mai frecvente în zilele de 9, 10 şi 14 mai.

Precipitaţii locale şi temporare vor fi şi în cea de-a doua săptămână, dar cantităţile de apă cumulate pe întregul interval vor caracteriza un regim pluviometric deficitar.

În perioada 16-18 mai, la altitudini foarte mari vor fi precipitaţii mixte.

Prognoza meteo pentru toată țara o puteți citi AICI