Cum va fi VREMEA până pe 21 iulie în regiunea Moldovei și la munte

ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR
ÎN INTERVALUL 8 – 21 IULIE 2024

MOLDOVA

Pe parcursul primei săptămâni, valul de căldură va fi persistent și în intensificare, canicula va cuprinde treptat toată regiunea, cu medii ale temperaturilor maxime de 35…38 de grade, valori izolat mai ridicate fiind posibile între 11 și 14 iulie în sud și în est.

Nopțile vor deveni tropicale, minimele termice urmând a se situa între 19 și 23 de grade, în medie regională.

După data de 15 iulie, este estimată o ponderare a regimului termic, totuși vor fi după-amiezi cu vreme local caniculară îndeosebi în sudul zonei; temperaturile maxime vor fi de 30…35 de grade, iar minimele de 17…20 de grade, în medie regională.

Regimul pluviometric va fi deficitar în special în prima săptămână când doar izolat vor fi posibile ploi slabe, de scurtă durată.

Din data de 15 iulie, vor fi perioade în care probabilitatea pentru manifestări locale de instabilitate atmosferică va fi mai ridicată.

LA MUNTE

Vremea va deveni deosebit de caldă, chiar călduroasă la altitudini mai joase în perioada 10-14 iulie.

Media temperaturilor maxime va fi de 23…29 de grade, iar a minimelor de 12…18 grade.

După data de 15 iulie, este estimată o ponderare a regimului termic, totuși vremea va rămâne caldă.

Pe parcursul primei săptâmâni, regimul pluviometric va fi deficitar, averse slabe urmând a se semnala pe suprafețe restrânse, în orele după-amiezilor.

Din data de 15 iulie va crește probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică.

Prognoza meteo pentru toată țara o puteți citi AICI

PUBLICITATE