Cum va fi VREMEA până pe 2 octombrie în regiunea Moldovei și la munte

ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR
ÎN INTERVALUL 19 SEPTEMBRIE – 2 OCTOMBRIE 2022

MOLDOVA

Media temperaturilor va fi mult sub cea specifică perioadei, până în data de 24 septembrie, și se va situa, în general, între 13 și 17 grade a maximelor și între 5 și 8 grade a minimelor.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Va urma o creștere a valorilor termice, la început a celor maxime, apoi și a celor minime, astfel că în jurul datei de 27 septembrie, media maximelor va atinge 21…22 de grade, iar a minimelor va fi de 10…11 grade.

În zilele care vor urma, până la finalul intervalului de prognoză, nu vor mai fi variații termice semnificative.

Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată între 19 și 23 septembrie, precum și după data de 26 septembrie.

LA MUNTE

Vremea va fi mult mai rece decât în mod normal la această dată până în data de 24 septembrie; media maximelor termice va avea variații între 4 și 8 grade, iar a minimelor va coborî ușor sub pragul de îngheț.

În următoarele două zile se va încălzi cu aproximativ 4…5 grade, apoi nu vor mai fi variații termice importante.

Temporar va ploua aproape zilnic, iar în prima săptămână, la altitudini în general de peste 1600 m, trecător, se vor semnala și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

Prognoza meteo pentru toată țara o puteți citi AICI

PUBLICITATE