Cum va fi VREMEA până pe 11 septembrie în regiunea Moldovei și la munte

ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR
ÎN INTERVALUL 29 AUGUST – 11 SEPTEMBRIE

MOLDOVA

Intervalul va debuta cu o vreme călduroasă, cu precădere în sudul regiunii, unde izolat va fi caniculă; mediile maximelor vor fi de 29…35 de grade, iar ale minimelor de 15…20 de grade.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Din data de 1 septembrie, răcirea vremii va fi bruscă şi semnificativă, astfel că până spre 6 septembrie valorile termice vor fi în general mai scăzute decât cele climatologic specifice – ziua 19…23 de grade (posibil uşor mai mari în sud în 2 şi 3 septembrie) şi noaptea 8…14 grade.

În perioada 7-10 septembrie vremea se va încălzi şi se vor înregistra din nou valori uşor peste normal, cu medii ale maximelor de 23…27 de grade şi ale minimelor de 13…17 grade.

Va ploua local şi temporar în perioadele 30 august-1 septembrie (când aversele vor fi însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului şi posibil izolat de grindină) şi 4-5 septembrie, iar probabilitatea de ploaie va fi relativ ridicată şi la sfârşitul intervalului de referinţă.

LA MUNTE

Intervalul va debuta cu o vreme relativ caldă (temperaturi maxime de 18…27 de grade şi minime de 9…15 grade), dar din 31 august valorile termice vor scădea semnificativ şi se vor situa temporar chiar sub cele climatologic specifice acestei perioade din an- ziua vor fi 10…18 grade, iar noaptea de 4…11 grade, mai scăzute la altitudini mari.

Vremea va începe să se încălzească din nou după 6-7 septembrie. În perioada 29 august – 2 septembrie vor fi ploi pe arii extinse şi local însemnate cantitativ (astfel că regimul pluviometric va fi în ansamblu excedentar).

Între 3 şi 5 septembrie va ploua pe spaţii mai mici şi la intensitate mai redusă, iar probabilitatea de ploaie va fi relativ ridicată şi la finalul intervalului de referinţă.

Prognoza meteo pentru toată țara o puteți citi AICI

PUBLICITATE