Crimă, azi-noapte, în Neamț. Un tânăr a murit după ce a fost snopit în bătaie

Răfuială cu final tragic pentru un tânăr de 24 de ani din județul Neamț. A murit după o bătaie la care au luat parte încă patru persoane.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Din primele informații, la un bar din comuna Borlești, victima împreună cu alte patru persoane au consumat băuturi alcoolice. În jurul orei 1:00, s-au urcat într-o căruță să plece spre domiciliu. Pe fondul consumului de alcool, a apărut un conflict spontan între victimă și două persoane din căruță. S-au certat, iar victima a fost lovită (din primele cercetări de un bărbat de 44 de ani), a căzut din căruță, după care a mai fost bătută cu pumnii și picioarele.

Conform unor surse, se pare că proprietarul căruței ar fi condus victima la domiciliu, dar când a ajuns acasă a constatat că tânărul era decedat. Una dintre ipotezele pe care anchetatorii le iau în calcul ar fi că loviturile pe care le-ar fi primit tânărul i-ar fi afectat o tumoră de care acesta nu știa că suferă.

Cercetările sunt continuate de polițiștii și procurorul criminalist pentru a se stabili cu exactitate cum s-a desfășurat incidentul.

PUBLICITATE