Creşte numărul vaccinărilor în Neamț. Peste 8.000 în ultima săptămână. Vezi raportul DSP (17 octombrie)

Conform Registrului Electonic de Vaccinări, 103.781 persoane cu domiciliul în județul Neamț, din care 45.183 cu domiciliul în mediul rural, sunt vaccinate anti-COVID cu schemă completă în centrele de vaccinare din județ și din țară.

De la începutul Campaniei de vaccinare au fost administrate 181.832 doze de vaccin, din care 68.470 doza a 2-a.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Din data de 28 septembrie 7.068 persoane au fost vaccinate cu doza a 3-a.

Au fost raportate 54 de reacții adverse locale și generale, care fac parte din categoriile frecvente și foarte frecvente.

Nu au fost raportate reacții adverse la administrarea dozei a 3-a de vaccin.

În 88 de cabinete ale medicilor de familie au fost vaccinate până în acest moment 13.311 persoane cu vaccinul Johnson& Johnson și 44 persoane cu vaccinul Pfizer. 7.804 persoane au fost vaccinate in mediul rural, în 52 de cabinete de medicina de familie.

În perioada 9 – 16 octombrie au fost administrate 8.006 de doze de vaccin.

4.547 de persoane au fost vaccinate cu doza 1, 588 cu doza a doua și 2.871 cu doza a 3-a. 2.898 persoane au fost vaccinate cu produsul Johnson&Johnson. 709 dintre acestea au fost vaccinate în 50 de cabinete medicale de familie.

Activitățile de vaccinare cu echipele mobile au continuat și săptămâna aceasta:

– în mediul rural au fost vaccinate 69 de persoane în 4 localități: Gâdinți, Doljești, Pângărați și Boghicea,
– au fost vaccinați 109 beneficiari ți salariați din 4 centre rezidențiale,
– au fost vaccinate la domiciliu 10 persoane nedeplasabile și aparținători ai acestora,
– au fost vaccinați 37 pacienți dializați,
– au fost vaccinați 70 de salariați ai unei unități de producție din Piatra Neamț.

Săptămâna viitoare sunt programate acțiuni de vaccinare în 7 localități din mediul rural – Dulcesti, Stanita, Bargauani, Negresti, Rediu, Podoleni, Tazlau și 3 licee.

Unde mă pot vaccina în județul Neamț?

În județul Neamț sunt operaționale 15 centre de vaccinare fixe, al căror program de lucru a fost adaptat în funcție de numărul de programări și activitatea echipelor mobile:

– Piatra Neamţ:
o „Campusul Liceului Tehnologic Economic Administrativ”, program luni-duminică, 8-20:
▪ vaccinare cu AstraZeneca și Johnson&Johnson
o „Piata Centrala Sf. Gheorghe”, program luni-duminică, 8-20:
▪ vaccinare cu Pfizer, Moderna, Johnson&Johnson
o „Grădiniţa cu program normal Ocol” (str. Alexandru Lăpușneanu, nr. 24), program luni-duminică,
8-20:
▪ vaccinare cu Pfizer, Moderna, Johnson&Johnson
– Roman:
o „Colegiul Tehnic Miron Costin”, program luni-duminică, 8-20:
▪ vaccinare cu Pfizer, Moderna, Johnson&Johnson
– Tirgu Neamt:
o „Sală sport – Club Sportiv”, program luni-duminică, 8-20,
▪ vaccinare cu Pfizer, Moderna, Johnson&Johnson
– Roznov:
o „Scoala de arta si meserii”, program luni, joi, sambata, 8-20:
▪ vaccinare cu Pfizer, Moderna, Johnson&Johnson
– Bicaz:
o „Bloc ANL”, program luni-duminică 8-20,
▪ vaccinare cu Pfizer, Moderna, Johnson&Johnson
– Horia:
o „Casa fotbalistului Stadion comunal”, program luni-duminică, 8-20:
▪ vaccinare cu Pfizer, Moderna, Johnson&Johnson
– Simioneşti, Cordun:
o „Căminul Cultural”, program luni-duminică, 8-20:
▪ vaccinare cu Pfizer, Astrazeneca, Johnson&Johnson
– Cracaoani:
o „Centru de zi pentru copii”, program luni-duminică, 8-20:
▪ vaccinare cu Pfizer, Johnson&Johnson
– Poiana Teiului:
o „After school”, program luni-duminică, 14-20:
▪ vaccinare cu Pfizer, Johnson&Johnson
– Savinesti:
o „Cămin Cultural”, program luni-duminică, 13-19:
▪ vaccinare cu Pfizer, Johnson&Johnson
– Lunca, Vinatori-Neamt:
o „Centru social”, program luni-duminică, 8-20:
▪ vaccinare cu Pfizer, Johnson&Johnson
– Zanesti:
o „Fost dispensar Uman”, program luni-duminică, 8-20:
▪ vaccinare cu Pfizer, Johnson&Johnson.

În Piatra Neamț și Roman sunt organizate centre de vaccinare temporare și drive-thru, în care vă puteți vaccina, fără programare, cu Pfizer, Moderna și Johnson& Johnson.

• Piatra Neamț, la fiecare sfârșit de săptămână, în intervalul orar 9.00-19.00:
o Shopping City,

• Roman:
o Piața Mare, zilnic în intervalul orar 8-14,
o Roman Value Center, la fiecare sfârșit de săptămână, în intervalul orar 9.00-21.00

106 medici de familie au încheiat contracte cu CAS Neamț pentru vaccinarea anti-covid.
În cabinetele medicilor de familie, vă puteți vaccina cu vaccinul Pfizer și Johnson& Johnson.

Vaccinarea împotriva COVID-19 a persoanelor vaccinate anterior cu produse neautorizate în România

Pentru persoanele vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinuri care nu sunt autorizate de Agenţia Europeană a Medicamentului sau recunoscute în România, poate fi iniţiată, la cerere, o nouă schemă de vaccinare, dacă au trecut cel puţin 30 de zile de la finalizarea schemei anterioare.

Vaccinurile COVID-19 recunoscute în România sunt următoarele: Comirnaty – Pfizer, Spikevax – Moderna, Vaxzevria – AstraZeneca, Janssen – Johnson& Johnson, Covishield (AstraZeneca – Scrum Institute of India).

Administrarea dozei suplimentare (doza 3) şi a dozei de rapel (booster) în cazul vaccinurilor COVID-19

Schema de vaccinare completă pentru vaccinurile pe bază de ARNm, Comirnaty – Pfizer și Spikevax – Moderna, constă în administrarea a 2 doze, conform autorizării emise de Agenţia Europeană a Medicamentului.

Agenţia Europeană a Medicamentului a autorizat posibilitatea de administrare a unei doze suplimentare (doza 3) de Comirnaty – Pfizer sau Spikevax – Moderna la persoane cu imunodepresie severă, cu vârsta peste 12 ani, la interval de cel puţin 28 de zile după doza 2 și a unei doze de rapel (booster) la persoanele cu vârsta peste 18 ani, după cel puţin 6 luni de la administrarea dozei 2.

Din data de 28 septembrie 2021 se poate administra o doză de rapel (booster) cu Comirnaty – Pfizer sau Spikevax – Moderna la toate persoanele care au fost vaccinate cu două doze, după cel puţin 6 luni de la administrarea dozei 2.

Doza de rapel este ferm recomandată persoanelor vulnerabile (peste 65 de ani şi/sau cu boli cronice) cu risc de evoluţie severă şi celor cu risc crescut de infectare (personal medico-sanitar şi social, personalul din învăţământ, etc).

Doza de rapel nu este recomandată încă persoanelor care au fost vaccinate cu vaccinul Janssen (Johnson&Johnson).

În cazul persoanelor sever imunocompromise, cu vârsta peste 12 ani, se poate administra o doză suplimentară (doza 3) ca parte a schemei de vaccinare primară, după un interval de minim 28 de zile şi până la 4 luni de la doza 2.

Doza suplimentară (doza 3) se administrează doar în baza recomandării medicului curant, specialist, sau medicului de familie care are în monitorizare pacientul.

Pentru vaccinul Comirnaty – Pfizer, schema de vaccinare primară care include 3 doze, presupune administrarea dozei 2 la interval de 21 de zile de la doza 1, iar doza 3 la interval de minim 28 de zile de la doza 2.

Pentru vaccinul Spikevax – Moderna, schema de vaccinare primară care include 3 doze, presupune administrarea dozei 2 la interval de 28 de zile de la doza 1, iar doza 3 la interval de minim 28 de zile de la doza 2.

Persoanele sever imunocompromise, eligibile pentru o schemă de vaccinare primară cu 3 doze, care se află în curs de efectuare a schemei de vaccinare îşi vor completa schema cu cele trei doze, în baza recomandării medicale de la medicul curant sau medicul de familie.

Dacă persoana a beneficiat deja de prima doză din schema de vaccinare, va continua efectuarea dozei 2 şi dozei 3 la intervalele menţionate anterior

Dacă persoana a beneficiat deja de primele două doze din schema de vaccinare, dar:

– se află în primele 28 de zile de la doza 2, se va prezenta pentru efectuarea dozei 3 după ce va împlini minim 28 de zile.
– se află în intervalul cuprins între 28 de zile şi 4 luni de la doza 2, se va prezenta pentru efectuarea dozei 3 oricând în acest interval, cu posibilă nevoie de administrare a unei doze de rapel după cel puţin 6 luni de la doza 3 (în baza datelor ştiinţifice disponibile).
– se află la mai mult de 4 luni de la doza 2, se va prezenta oricând pentru efectuare dozei 3, dar aceasta va fi considerată doză de rapel (booster), fără a fi necesară o altă doză de rapel după încă 6 luni (în baza datelor ştiinţifice disponibile).

Recomandarea medicală de administrare a unei scheme de vaccinare primară cu 3 doze va fi reţinută de medicul vaccinator, în copie, la fişa de triaj medical a persoanei care se prezintă la vaccinare.

Sunt considerate persoane sever imunocompromise următoarele categorii populaţionale:

1. Pacienţi oncologici (tumori maligne solide şi hematologice) în tratament activ (chimioterapie, radioterapie, terapie mioleculară/biologică şi alţi agenţi biologici care sunt clasificaţi ca imunosupresori sau imunomodulatori);
2. Pacienţi oncologici în stadii avansate de boală, cu sau fără tratament activ anterior (radioterapie, chimioterapie, terapie moleculara, terapie imunosupresoare);
3. Pacienţi post-transplant de organe solide cu sau fără tratament imunosupresor;
4. Pacienți cu transplant de celule stem hematopoetice cu sau fără tratament imunosupresor;
5. Pacienţi cu imunodeficienţe severe cauzate de:
• Imunodeficienţe primare congenitale (ex: sindromul DiGeorge, Sindrom Wiskott- Aldrich, etc);
• Imunodeficienţa dobândită:
– Pacienţi cu infecţie HIV tară tratament in orice stadiu, sau in stadiu de SIDA (CD4<200 mmc), cu sau tară terapie antiretrovirală;
– Imunodeficienţa secundară cauzată de administrarea unui tratament imunosupresor:
✓Radioterapie;
✓Chimioterapie;
✓Terapii biologice (moleculare, celulare);
✓Tratament cu cortizon şi cu produse derivate administrate sistemic;
✓Alte terapii cu efecte imunosupresoare

PUBLICITATE