Creșa Piatra-Neamț, motiv de scandal între Inspectoratul Școlar și Primărie

Dacă în țară, primăriile și Inspectoratele Școlare au reușit să găsească o colaborare pentru funcționarea activităților din creșe, la Piatra-Neamț scandalul e în toi.

Ieri, 30 septembrie, Primăria Piatra-Neamț a anunțat că nu se înțelege cu Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Neamț pentru că nu a răspuns „imediat” la anumite solicitări. Totodată, primarul Andrei Carabelea a cerut demisia imediată a Inspectorului Școlar General (vezi postarea AICI).

Ca răspuns, Florentina Moise, Inspectorul Școlar General, i-a transmis primarului Carabelea câteva precizări despre înțelesul cuvântului „imediat”, făcând referire la mesajul Primăriei:

„Imediat ce Creșa Piatra-Neamț a obținut statutul de creșă cu personalitate juridică, trebuia să vă preocupați de buna funcționare a instituției: angajarea unui contabil. Dacă nu aveați în statul de funcții, pe lângă cei 107 angajati. Să deschideți apoi contul instituției și să vă cumpărați ștampilă.

Imediat ce s-a numit director, la începutul anului școlar, de către ISJ NEAMȚ, conform metodologiei, cu respectarea prevederilor în vigoare, directorul detașat în interesul învățământului trebuia să beneficieze de toate drepturile salariale prevăzute de lege în cazul unui detașat. După o săptămână, și-a dat demisia, pentru că nu știați exact ce salarizare are și ați spus să aștepte până reveniți din India.

Imediat și pentru al doilea director numit trebuia să faceți același lucru, dar au trecut două săptămâni, ați repetat aceeași greșeală și a demisionat și a doua doamnă.

Imediat, după ședința publică, ISJ Neamț a publicat rezultatele, 14 doamne puiericultor educatoare au fost repartizate pentru creșă și în data de 5 septembrie s-au prezentat la locul de muncă. Așa cum se știe, contractul individual de muncă se încheie de către angajatorul cu personalitate juridică pentru care angajatul prestează o muncă.

Imediat ce veți avea cont, veți face solicitare, iar ISJ Neamț va acorda costul standrad per antepreșcolar conform Hotărârii de Guvern nr. 72/2013.

E trist că imediat se politizează o situație și că se aruncă vina pe alții. E și mai trist că nu cunoașteți legislația!
Îi asigur pe toți cetățenii din Piatra-Neamț că Inspectoratul Școlar Neamț respectă TOATE legile și metodologiile și îi rog să aibă, ca și până acum, încredere în instituția noastră! Imediat și tot timpul!”