Cozmanciuc aduce la Neamț, drept candidat, un deputat de Teleorman

După ce l-au acuzat pe Răzvan Cuc că este venetic, adus de la Giurgiu, liberalii nemțeni nu se lasă mai prejos și importă pe listele de candidați un deputat din județul lui Dragnea, de la Teleorman.

Mara-Daniela Calista este deputatul de Teleorman cooptat de Mugurel Cozmanciuc pe listele PNL Neamț, pe loc eligibil.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Totuși diferența între deputatul de Teleorman, Mara Calista și Răzvan Cuc este că cel din urmă a adus, în calitate de ministru al Transporturilor, peste 350 de milioane de euro pentru infrastructura județului Neamț. Totodată, Cuc nu a fost adus în Neamț doar pentru a fi pus candidat, el fiind cooptat de organizația PSD Neamț de acum 2 ani.

Așadar, liberalii vor avea încă o persoană din alt județ trimisă la Neamț, după ce ieșeanul Mugurel Cozmanciuc, a fost parașutat de la Iași, in 2014.

Se pare că liberalii de la Neamț nu mai reușesc să își pună proprii membri pe liste pe locuri eligibile, preferă să importe din alte județe. Au început cu Iași, iar acum a venit rândul Teleormanului.

Și nu se află la primul gest de a importa candidați din alte județe. Și în 2016, Cozmanciuc a pus pe lista candidaților la Camera Deputaților o ieșeancă: Gabriela Antipa. Între cele două – Antipa și Calista – există, totuși, un numitor comun: ambele au fost consilierele Alinei Gheorghiu (fostul președinte PNL).

Gabi Antipa, Mugur Cozmanciuc, Mara Calista

Asta înseamnă că liberalii vechi, cu notorietate și cu rezultate, nu mai au niciun cuvânt de spus în interiorul unei organizații conduse de ieșeanul Mugurel Cozmanciuc ca pe propriul SRL.

Într-un fel, Cozmanciuc s-a orientat bine. A promis la atât de mulți liberali nemțeni că vor fi pe loc eligibil (aducă locul 3) la parlamentare, că, pe oricare punea, ar fi stârnit revolta celorlalți.

Așa, cu venirea deputatului de Teleorman, a închis subiectul. Iar cei care sperau, au rămas și de data asta cu buza umflata și cu speranța. Ca de fiecare data de altfel.

Candidaturile stabilite de PNL Neamț pentru locurile eligibile sunt următoarele:

La Senat:

  • Eugen Tapu-Nazare

La Camera Deputaților:

  • Mugurel Cozmanciuc
  • Laurențiu Leoreanu
  • Mara-Daniela Calista
PUBLICITATE