COVID în Neamț: Situația noilor cazuri, focarelor și deceselor (12 martie)

În județul Neamț, de la începutul pandemiei, au fost înregistrate 14.880 cazuri COVID-19. 10.728 persoane au fost înregistrate ca vindecate.

Au fost raportate 438 decese – 183 femei și 255 bărbați, cu vârste cuprinse între 26 și 96 de ani și având comorbidități.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Au fost testate 46.383 persoane, fiind lucrate în total 109.771 teste.

Localitățile cu cele mai multe infectări înregistrate în ultimele 14 zile sunt Piatra Neamț cu 238 cazuri și Roman cu 232 cazuri.

În ultimele 7 zile au fost raportate 525 cazuri noi. 6 cazuri de infectare cu tulpina britanică Sars Cov- 2 au fost identificate pe teritoriul județului.

Este vorba despre rezultatele probelor provenite din mai multe localități, în perioada 22-24 februarie 2021.

Probele au fost prelucrate în laboratorul Universitatea din Suceava În perioada 5 martie – 12 martie au fost depistate și anchetate mai multe focare de familie și de colectivitate și au fost continuate anchetele epidemiologice a focarelor în desfășurare.

În Spitalul de Psihiatrie „Sfantul Nicolae” Roman a fost depistat un focar COVID-19. În total sunt infectați 31 de pacienți.

În același interval de timp au fost confirmate pozitiv 23 cadre didactice, 21 elevi, 3 persoane, personal auxiliar.

Au fost suspendate cursurile, pentru o perioadă de 14 zile, la 10 clase din învatamantul primar și preșcolar.

Procesul de învăţământ în aceste clase continuă în sistem online. A fost efectuată dezinfecția claselor.

În prezent, 318 de persoane confirmate covid-19 sunt internate în Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț și 52 în Secția Covid a Spitalului de Pneumoftiziologie Bisericani.

Până la 5 martie 2021 Direcția de Sănătate Publică Neamț a eliberat 15.144 decizii de carantinare și 9,704 decizii de izolare.

În intervalul 19 februarie – 5 martie 2021 a fost dispusă măsura carantinării la domiciliu pentru 239 de persoane cu vârsta sub 19 ani.

A fost efectuată analiza riscului răspândirii virusului SARS-CoV-2 în comuna Bîra și a fost carantinată comunitatea din comuna, pe o perioadă de 14 zile.

PUBLICITATE