COVID în Neamț: Situația focarelor, deceselor și localitățile cu cele mai multe cazuri (27 noiembrie)

În județul Neamț, de la începutul pandemiei, au fost înregistrate 9.160 cazuri covid-19.

Au fost raportate 221 decese – 102 de femei și 119 de bărbați, cu vârste cuprinse între 26 și 96 de ani și având comorbidități.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Au fost testate 25.170 persoane, fiind lucrate în total 68.516 teste.

Localitățile cu cele mai multe infectări înregistrate în ultimele 14 zile sunt Piatra Neamț cu 581 cazuri și municipiul Roman cu 128 cazuri.

În perioada 20 noiembrie – 27 noiembrie au fost raportate 611 cazuri noi.

În această perioadă au fost depistate și anchetate mai multe focare de familie și de colectivitate și au fost continuate anchetele epidemiologice a focarelor în desfășurare:

  • În cadrul unui centru rezidențial din comuna Hangu a fost depistat, un focar COVID-19. În total sunt infectate 35 persoane.

În prezent, 278 de persoane confirmate covid-19 sunt internate în Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț și 28 în Secția Covid a Spitalului de Pneumoftiziologie Bisericani.

Până în prezent Direcția de Sănătate Publică Neamț a eliberat 9.963 decizii de carantinare și 5.222 decizii de izolare.

PUBLICITATE