Coronavirus: Situația în județul Neamț și în țară (1 iulie)

Județul Neamț a ajuns la 965 de cazuri confirmate pozitiv cu noul coronavirus.

În județul Neamț, potrivit Grupului de Comunicare Strategică (sursa oficială de informații a Guvernului României pe perioada epidemiei de coronavirus) s-au comunicat 2 cazuri noi față de raportarea făcută ieri.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Până astăzi, 1 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 27.296 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 20.749 au fost externate, dintre care 19.314 pacienți vindecați și 1.435 pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate
1. Alba 447
2. Arad 706
3. Argeș 844
4. Bacău 640
5. Bihor 671
6. Bistrița-Năsăud 535
7. Botoșani 1.023
8. Brașov 1.497
9. Brăila 219
10. Buzău 583
11. Caraș-Severin 114
12. Călărași 178
13. Cluj 682
14. Constanța 454
15. Covasna 286
16. Dâmbovița 561
17. Dolj 300
18. Galați 912
19. Giurgiu 269
20. Gorj 234
21. Harghita 322
22. Hunedoara 661
23. Ialomița               432
24. Iași 992
25. Ilfov 746
26. Maramureș 198
27. Mehedinți 190
28. Mureș 738
29. Neamț 965
30. Olt 236
31. Prahova 406
32. Satu Mare 77
33. Sălaj 118
34. Sibiu 654
35. Suceava 4.032
36. Teleorman 160
37. Timiș 522
38. Tulcea 180
39. Vaslui 184
40. Vâlcea 52
41. Vrancea 1.049
42. Mun. București 3.193
43. 34
                                       TOTAL 27.296

Până astăzi, 1.667 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

Vezi și Coronavirus: 16 noi decese în Neamț și alte județe (1 iulie)

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 326 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 222 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt  833 de persoane. Alte 60.363 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 722.697 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 438 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.307 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 429 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 149.090 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 3 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Totodată, în data de 30 iunie a.c., 61 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

 În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 4.795 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia,  561 în Spania, 107 în Franța, 2.075 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 6 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 115 cetățeni români aflați în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 7 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 72 au fost declarați vindecați: 50 în Germania, 10 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința  publicului în cel mai scurt timp.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 30 iunie 2020, au fost raportate 1 556 709 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Regatul Unit, Spania, Italia, Franţa și Germania.

PUBLICITATE