Ieri, 16 ianuarie, în jurul orei 16.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Bicaz au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Național 12 C.
Din primele cercetări efectuate a reieșit că, în timp ce un tânăr, de 21 de ani, din Dămuc, conducea un autoturism pe Drumul Național 12 C, în localitatea Neagra, a intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa în fața sa, pe același sens de mers, moment în care a părăsit partea carosabilă și a acroșat gardul unui imobil.
În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea unui minor, în vârstă de 2 ani, din Pângărați, pasager în autoturismul condus de tânărul în cauză.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.