Copil de 2 ani, găsit singur pe Drumul Național 15, în localitatea Dumbrava Roșie (FOTO)

Astăzi, 5 septembrie, în jurul orei 15.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săvinești au fost sesizați cu privire la faptul că un minor se află pe Drumul Național 15, în localitatea Dumbrava Roșie.

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, fiind identificat un copil de 2 ani.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Au fost anunțați reprezentanții DGASPC, polițiștii demarând activități specifice, de identificare a familiei.

La scurt timp, a fost găsit tatăl copilului, un tânăr de 22 de ani, din Dumbrava Roșie, care a povestit polițiștilor că datorită unui moment de neatenție, copilașul ar fi ieșit din curte.

„Ne bucurăm că ne-am adus contribuția la un final fericit, dar atragem atenția părinților că uneori, o clipă de neatenție, poate genera o situație de risc pentru cei mici.

Supravegheați în permanență jocul copiilor dumneavoastră!

Asigurați ușa imobilului, astfel încât cei mici să nu profite de un moment de neatenție!

Nu lăsați la îndemâna copiilor, obiecte sau substanțe periculoase!” – au transmis polițiștii nemțeni

Tatăl minorului a fost sancționat în baza Legii 61/1991, cu avertisment.

PUBLICITATE