Copil căzut de la etajul patru al unui bloc din Piatra-Neamț

Un copil a căzut, în această seară, de la etajul patru al unui bloc din Piatra-Neamț.

Din primele informații, incidentul a avut loc în jurul orei 19:00, la un bloc de pe strada Fermelor (zona Socar).

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Este vorba despre un copil în vârstă de 2 ani care ar fi căzut de la etajul al patrulea.

La fața locului s-a deplasat un echipaj al Serviciului de Ambulanță pentru a-i oferi primul ajutor, urmând a fi transportat la spital.

Mama copilului este în stare de șoc fiind solicitată o ambulanță și pentru ea.

ACTUALIZARE:

„La data de 13 septembrie, în jurul orei 19.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au fost sesizați cu privire la faptul că un copil a căzut de la etajul IV al unui bloc situat pe strada Fermelor, din Piatra Neamț.

Din primele informații a reieșit că un copilaș, în vârstă de 2 de ani, din Piatra Neamț, în timp ce se afla la etajul IV al unui bloc, s-ar fi rezemat de fereastră, moment în care ar fi căzut la parterul blocului.

În urma impactului, a suferit leziuni, fiind transportat la o unitate medicală, pentru a i se acorda îngrijiri de specialitate.” – a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț

Potrivit unor surse, copilul ar fi profitat de un moment de neatenție al mamei și s-ar fi cocoțat pe câteva perne și un scaun aflat la baza ferestrei.

Cel care a făcut sesizarea este un bărbat de 61 de ani, din Piatra Neamț, ce locuiește în zonă și se afla în fața blocului.

PUBLICITATE