Controale la produsele alimentare în perioada sărbătorilor pascale


În perioada 23-25.04.2016 polițiștii de investigarea criminalității economice, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au efectuat verificări la firme specializate în comerțul cu produse alimentare și băuturi alcoolice de pe raza județului Neamț, împreună cu reprezentanți ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Neamț.

În cadrul acțiunii au fost verificate circa 40 de societăți comerciale, iar pentru neregulile depistate au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 13.900 de lei. Majoritatea sancțiunilor au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite și H.G. 984/2005 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.

În urma verificărilor efectuate în piețe și spații comerciale de pe raza județului, s-a dispus confiscarea a 34 de kilograme de carne și 15 kilograme de pește și produse din pește. Acestea au fost retrase de la comercializare, specialiștii constatând că sunt improprii consumului uman, fiind etichetate necorespunzător. Valoarea totală a bunurilor confiscate de polițiști se ridică la circa 5.200 de lei.

Acțiunile polițiștilor nemțeni vor continua pe această linie și în următoarele zile.

PUBLICITATE
loading...