Conflict violent în Neamț: Trei persoane reținute pentru tulburarea ordinii publice

Un conflict violent între patru persoane a perturbat liniștea publică din municipiul Roman. Trei dintre suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore, iar autoritățile continuă investigațiile pentru a stabili circumstanțele precise ale incidentului.

„La data de 25 iulie, în jurul orei 23:20, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman  au fost sesizați prin apel 112, de către un tânăr de 27 de ani, din Roman, cu privire la faptul că a fost agresat de către o persoană.” – a transmis purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț

După efectuarea verificărilor, poliția a constatat că la data de 25 iulie, în jurul orei 23:00, un conflict spontan a izbucnit între patru persoane cu vârste cuprinse între 24 și 44 de ani, toate domiciliate în Roman. În cadrul altercației, cei implicați s-au aplicat reciproc lovituri, provocând tulburări în ordinea și liniștea publică.

„La data de 26 iulie, față de 3 persoane, cu vârste de 24, 27 și 44 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, acestea fiind bănuite de comiterea infracțiunilor de încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice, cercetările continuând sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt.” – au mai precizat polițiștii

PUBLICITATE