Conflict deschis în PNL Piatra-Neamț după eșecul lui Andrei Carabelea

La Piatra-Neamț, Partidul Național Liberal (PNL) a început să-și facă ordine în „propria ogradă” după terminarea alegerilor locale.

Deciziile, luate la rece, au menirea de a revitaliza organizația județeană și pe cele locale în vederea pregătirii pentru competițiile electorale viitoare: alegerile prezidențiale și parlamentare.

După cum era de așteptat, înfrângerea suferită de Andrei Carabelea nu a rămas fără urmări. Colegii din Biroul Județean au decis dizolvarea organizației locale PNL Piatra-Neamț și construirea uneia noi, coordonată de subprefectul Adrian Ciobanu.

Această decizie nu a fost pe placul lui Andrei Carabelea, care a început un război personal cu cei care i-au luat frâiele organizației.

Carabelea și-a construit campania electorală de unul singur, fără să țină cont de sfaturile colegilor de la organizația județeană. Acest lucru a dus la eșecul său, care a fost luat în mod automat pe „persoană fizică”.

Decizia luată la nivel județean a fost considerată corectă, având în vedere că Andrei Carabelea nu a acceptat nicio părere sau sfat de campanie de la ceilalți colegi. Primarul în funcție s-a sfătuit doar cu Liviu Harbuz, iar rezultatele nu au întârziat să apară.

După dizolvarea organizației și trecerea sa pe linie moartă, Carabelea a început un război deschis cu toți cei care îl critică, amenințând în stânga și în dreapta. Totuși, odată ce electoratul te trimite acasă, nu mai poți avea pretenții să rămâi pe funcție.

Surprinzător sau nu, susținătorii PSD par să-l încurajeze pe Carabelea să facă scandal în aceste momente.

În mesajul său, Carabelea cere demisia președintelui PNL Neamț, George Lazăr, pentru că nu a câștigat șefia Consiliului Județean Neamț. Însă diferența între cei doi este că Lazăr nu a pornit cu prima șansă, iar CJ Neamț este condus de ani buni de PSD, în timp ce Carabelea a avut o poziție mai favorabilă, fiind primar în funcție. Mai mult, este prima dată în istorie când PSD câștigă primăria reședinței de județ.

La aceste alegeri, Andrei Carabelea a pierdut în fața lui Adrian Niță, nu din cauza situației bulevardelor Traian și Decebal, ci din cauza unui cumul de greșeli făcute în cei trei ani de mandat. Și au fost extrem de multe, din primele zile de mandat.

Totodată, Carabelea susține că în 2020 a câștigat primăria Piatra-Neamț „cu multă muncă și fără prea mult sprijin de la filiala PNL Neamț”, dar în realitate, el a beneficiat de eforturile unei echipe deja formate. El a fost numit oficial candidat în luna august, iar alegerile au fost în septembrie. El a candidat într-o echipă deja formată și într-un partid în care deja au muncit alții…

La nivel județean, în schimb, rezultatul a fost neașteptat pentru PNL, care a obținut cel mai bun scor din 1990 până în prezent și a câștigat cele mai multe primării. Și ar fi câștigat și alegerile dacă unii primari ar fi adus mai multe voturi pentru partid. De exemplu, Carabelea a strâns 10.634 de voturi și doar 8.558 s-au dus la PNL în Consiliul Local și 8.904 la Consiliul Județean.

Cert este că dacă liberalii vor să câștige următoarele alegeri, au nevoie de o nouă echipă, o nouă strategie și alte personaje, mai puțin șifonate decât cele care au condus până acum destinele organizației locale.

PUBLICITATE