Concursul național de Titularizare 2020 a fost suspendat

Concursul național de Titularizare 2020 a fost suspendat, potrivit unui Ordin de Ministru semnat azi de Monica Anisie, obținut de Edupedu.ro.

DOCUMENTUL poate fi consultat AICI

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Astfel, toate activitățile programate în calendarul de mobilitate începând cu data de 18 iunie se suspendă până la ridicarea stării de alertă.

Ordinul apare cu doar câteva ore înainte ca profesorii să își poată depune dosarele de înscriere. Acest document nu a fost încă publicat în Monitorul Oficial.

Potrivit Ordinului cu numărul 4.549 din 17.06.2020 „pe durata stării de alertă instituită pe întreg teritoriul țării se suspendă organizarea și desfășurarea activităților prevăzute la punctul I, subpunctele 12-25 din anexa nr 19 la Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare în din învățământul preuniversitar în anul școlar 2020 2021, aprobată prin Ordinul ministrului Educației și Cercetării nr. 5259/2020, cu modificările și completările ulterioare.

Același document anunță că „reluarea activităților se va realiza conform unui calendar aprobat prin Ordinul Ministrului Educației și Cercetării, după încetarea stării de alertă instituită pe întreg teritoriul țării”.

Citește articolul integral pe Edupedu.ro

PUBLICITATE