Concert de Percuție la Piatra-Neamț miercuri, 27 martie

Astăzi, 27 martie 2024, iubitorii muzicii de calitate sunt invitați la un concert unic de percuție organizat de Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț și Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamț.

Protagoniști vor fi membrii Ansamblului de percuție al Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamț, condus de lect. univ. dr. Alexandru Veleșcu. Lor li se vor alătura Ansamblul de percuție „Young Beats” București, conducerea muzicală – Zoli Tóth, Ansamblul de percuție „Versus” Brașov, conducerea muzicală – prof. Adriana Cristina Puia, Ansamblul de percuție „Fireworks Magazin” Suceava, conducerea muzicală – prof. Lucian Georgel Rusu, Ansamblul de percuție „Spirit” Bacău, conducerea muzicală – prof. Mihai Bălan, prof. Liviu Țugui și prof. Alexandru Beldescu și Ansamblul de percuție „Juvenartis” Iași, conducerea muzicală – prof. Iustin Rusu.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Evenimentul face parte dintr-un proiect cultural și educațional, intitulat Concert de percuție, inițiat de lect. univ. dr. Alexandru Veleșcu începând cu anul 2019, cu scopul de a promova atât studenții și elevii instituțiilor de învățământ vocațional, cât și genurile muzicale destinate ansamblurilor de percuție mai puțin cunoscute publicului larg din România.

Concertul de percuție va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor Piatra-Neamț, începând cu ora 18:00. Intrarea este liberă.

Pentru această ediție cuprinsă în stagiunea artistică 2023-2024 a Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamț, și a Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț, proiectul Concert de percuție a fost organizat în parteneriat cu: Cantus Mundi România, Liceul Vocațional de Muzică „Tudor Ciortea” Brașov, Colegiul Național de Artă „George Apostu” Bacău, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, Colegiul de Artă „Octav Băncilă” Iași, Palatul Copiilor Suceava, Casa de Cultură a Studenților din Municipiul Suceava, Cercul Militar Brașov, Teatrul Municipal „Bacovia” Bacău,Inspectoratul Școlar Județean Bacău, Inspectoratul Școlar Județean Brașov, și va cuprinde într-un turneu muzical orașele Suceava (26 martie 2024), Piatra Neamț (27 martie 2024), Iași (28 martie 2024), Brașov (3 aprilie 2024), Bacău (4 aprilie 2024) și București (28 mai 2024).

PUBLICITATE