Comunicatul Poliției Neamț: Șoferul care a provocat accidentul cu 5 victime, era băut

În ziua de 4 septembrie a.c., orele 14.15, pe DC 157, pe raza comunei Mărgineni, s-a produs un accident rutier din care a rezultat rănirea a patru persoane (o a cincea victimă a refuzat transportul la spital).

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Din primele cercetări se pare că în timp ce un bărbat de 50 ani din comuna Mărgineni conducea un autovehicul pe DC 157, pe un segment de drum în curbă nu a păstrat o distanță laterală de siguranță față de un alt autovehicul condus de un bărbat de 40 ani din comuna Zănești, care se deplasa din sensul opus și a intrat în coliziune cu acesta.

Urmare a producerii accidentului au fost rănite ușor patru persoane după cum urmează: conducătorul autovehiculului în vârstă de 40 ani precum împreună cu alți doi pasageri, ambii de 26 ani, din același autovehicul precum și un pasager de 61 ani din Mărgineni, ce se afla în al doilea autovehicul implicat în accident.

Totodată polițiștii au stabilit că șoferul de 50 ani se afla sub influența alcoolului. În cauză se efectuează cercetări pentru a se stabili modul de producere a accidentului rutier.

Reamintim că în urma impactului au rezultat 5 victime (4 bărbați și o femeie). A cincea victimă a fost consultată la fața locului și a refuzat transportul la spital (vezi articolul – AICI)

PUBLICITATE