Comunicatul Instituției Prefectului cu privire la situația apei din Piatra Neamț


DSC_9176Niculina Dobrilă prefect de Neamţ si subprefectul Gheorghe Neculae s-au întâlnit  astăzi, 11 martie a.c.,  cu conducerea Consiliului Judeţean, primarul municipiului Piatra Neamţ,  echipa de conducere a Companiei Judeţene ApaServ şi cu membrii grupului  de suport tehnic – format din serviciile publice deconcentrate care sunt implicate în gestionarea problemei potabilității apei.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Tema discuţiei a făcut referire la motivele care au generat sistarea furnizării de apă potabilă într-o mare parte a municipiului Piatra Neamţ.

Din prezentarea specialiştilor de la Compania Judeţeană ApaServ a reieşit că a fost vorba de o avarie semnificativă la o conductă de 800 mm premo. Intervenția la avarie a pus în evidență dimensiunile problemei și faptul că era necesară confecționarea unor piese metalice, aspect care a impus un timp suplimentar pentru remediere și reluarea alimentării cu apă.

În cadrul întâlnirii, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a asigurat că, în  această perioadă de sistare a furnizării apei, este pregătit pentru intervenție dacă va fi necesar, pentru alimentarea cu apă – menajeră sau potabilă – a unor puncte din municipiu.

În urma discuţiilor s-au concluzionat următoarele :

– Compania ApaServ sa urgenteze lucrările pentru finalizarea avariei și reluarea furnizării apei potabile în tot municipiul Piatra Neamț

– În ceea ce privește problema potabilității apei vor fi continuate demersurile legale pentru revenirea la două surse de alimentare cu apă brută, prin:

– Urgentarea procedurilor de către Administrația Bazinală Apele Române Bacău pentru realizarea Studiului privind cunoașterea, geneza, evoluția, stabilirea soluțiilor și măsurilor pentru eliminarea surselor de impurificare cu Clostridium Perfringens, și asigurarea stării bune de calitate a apei Râului Bistrița și afluenților acestuia, pentru ca specialiștii să ofere un punct de vedere documentat ;

– Transmiterea unor propuneri, formulate de către DSP Neamț și SGA Neamț, către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor precum și Ministerul Sănătății , pentru completarea cadrului normativ existent (HG 100/2002 pentru aprobarea Normelor de calitate pe care trebuie să le îndeplinească apele de suprafaţă utilizate pentru potabilizare şi a Normativului privind metodele de măsurare şi frecvenţa de prelevare şi analiză a probelor din apele de suprafaţă destinate producerii de apă potabilă) cu valorile obligatorii și recomandate ale bacteriei Clostridium Perfringens în apa de suprafață.

PUBLICITATE