Comunicat de presă – Femeile liberale din Roman luptă împotriva cancerului la sân

De Ziua Internaţională de luptă împotriva cancerului la sân – 1 octombrie, Organizația Femeilor Liberale (OFL) din municipiul Roman a desfășurat o dezbatere publică privind prevenția cancerului la sân. Cu ocazia aceasta a fost prezentat și dezbătut un proiect de lege privitor la  prevenţia în sănătate.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Evenimentul a fost deschis de către co-președintele PNL Roman Laurențiu Leoreanu, primarul municipiului Roman, alături de care a fost prezent Mugur Cozmanciuc, deputat și co-președinte al filialei PNL Neamț. Din partea OFL Neamț a participat Gabriela Banu, prim- vicepreședinte al OFL Neamț. Invitatele specialiste în domeniul medical au fost Dorina Luchian, medic primar oncolog, șefa Secției Oncologie din cadrul Spitalului Roman, și Daniela Nazaretian, medic primar Neonatologie, în cadrul Spitalului Roman. Prezentarea legii prevenției în sănătate a fost făcută de către Roxana Lohan, avocat în Baroul Neamț.

În deschidere, domnul primar al oraşului Roman, Laurențiu Leoreanu a spus: „Vă mulțumesc tuturor pentru implicare și pentru că arătați că Organizației Femeilor Liberale îi pasă de problemele societății românești și se implică în rezolvarea acestora”. Laurențiu Leoreanu evidenţiat, totodată, necesitatea de a dezbate acestă temă, ținând cont de statisticile medicale îngrijorătoare.

Domnul deputat Mugur Cozmanciuc a afirmat: „Cred că prin semnalul pe care dumneavoastră îl trageți astăzi este bine ca și noi, parlamentarii, să ducem inițiativa legislativă în Parlament și să o materializăm în sensul alocării de fonduri pentru ceea ce înseamnă lupta împotriva cancerului la sân, împotriva cancerului, în general, pentru că ne dorim o societate sănătoasă, ca noi să avem parteneri de dialog sănătoși, iar copiii care vin după noi să aibă un viitor plăcut”.

Doamna Gabriela Banu a subliniat faptul că este important să fim educați pentru a ști să prevenim, iar în acest sens dumneaei a făcut un apel către doamne, mame, medici și profesori pentru a se implica în acțiuni educative de prevenție.

Doamna doctor Daniela Nazaretian a făcut referire la o serie de statistici cu privire la numărul de cazuri depistate în ultimii doi ani la Roman, prezentând totodată factorii de risc ce conduc la apariția cancerului la sân.

În intervenția sa, doamna doctor Dorina Luchian a tras un semnal de alarmă asupra faptului că societatea are de suferit dacă femeia nu este sănătoasă. „O depistare tardivă a cancerului mamar este inadmisibilă în secolul XXI”, a spus doamna doctor Luchian, arătând că în lume la fiecare trei minute se identifică un caz de cancer la sân, iar la fiecare 14 minute o femeie moare din cauza acestei boli.

Doamna avocat Roxana Lohan a supus dezbaterii cele mai importante puncte din cadrul Legii privind activitatea de prevenție în sănătate, referindu-se la principiile activității de prevenție, scopul acesteia și modalitatea de finanțare a programelor de prevenție.

Discuţiile din cadrul dezbaterii au antrenat mai multe doamne din sală care le-au adresat întrebări doamnelor doctori şi care au cerut sfaturi cu privire la modul în care trebuie abordată în societate această problemă delicată.

Acțiunea inițiată de către OFL Roman s-a încheiat cu iluminarea în roz a clădirii Primăriei Roman, distribuirea fundiţelor roz cu semnul luptei împotriva cancerului la sân și cu lansarea mai multor lampioane de culoare roz.

 

Departamentul de comunicare al OFL Neamț

Adriana Maria Robu

[email protected]

Tel. 0766452574

PUBLICITATE