Complexul Muzeal Național Neamț: Unirea Principatelor oglindită în pictura românească

În istoria neamului românesc există momente deosebite care trebuie permanent readuse în atenția comunității. Ziua de 24 Ianuarie este un asemenea eveniment semnificativ, care poate fi sărbătorit și cinstit pentru că a însemnat un moment de glorie pentru neamul românesc, care după secole de asuprire s-a ridicat prin propriile forțe, la o nouă viață națională; Mica Unire a însemnat „cheia de boltă” pe care s-a constituit România modernă.

    Unirea Principatelor se înscrie în istoria națiunii române ca unul din actele importante ale constituirii statului unitar român modern iar acest moment istoric va rămâne veșnic ancorat în profunzimea conștiinței națiunii române, fără a-și pierde vreodată însemnătatea.

    La 5 ianuarie 1859 Adunarea Electivă de la Iași proclama în unanimitate domn al Moldovei pe colonelul Alexandru Ioan Cuza, iar la 24 ianuarie 1859, sub presiunea populației adunate pe dealul Mitropoliei, Adunarea Electivă de la București proclama domn al Țării Românești pe același Alexandru Ioan Cuza. Poporul român a dorit o Unire deplină, durabilă și temeinică prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza.

    Participant activ la viața politică a acelor vremuri, publicistul Ion G. Valentineanu în lucrarea sa intitulată „Din memoriile mele” rememora euforia și atmosfera zilei de 24 ianuarie 1859 din capitala București: „Când se vedu din curtea mitropoliei, la ferestrele camerei fâlfâind batista albă în mânele lui Ion Brătianu, un strigăt frenetic de bucurie resună din toate pepturile poporului de afară: Trăiască unirea! Trăiască Cuza-Vodă alesul Moldovei și al Munteniei! Trăiască România una și nedespărțită.

    Acest strigăt strebătu ca fulgerul în oraș și electriză toată capitala. Tot Bucureștiul era în picioare de la Filaret și Dealul Mitropoliei până la Băneasa, mișcat de această veste salvatoare (…).”

    Mihail Kogălniceanu aprecia în anul 1862 că „Unirea națiunea a făcut-o!”, ziua de 24 ianuarie înscriindu-se pentru eternitate în istoria patriei ca o zi a renașterii naționale românești.

    În fața Adunărilor Elective reunite la București pe 24 ianuarie 1862, domnitorul Alexandru Ioan Cuza se adresa națiunii române: „Credincios misiunii ce mi-ați dat și cunoscând dorința statornică a românilor de a rămâne uniți, am proclamat înaintea D-voastră, cât și înaintea țării, unirea definitivă a Principatelor. V-am zis că ea va fi precum România o va dori și simți”.

    În lupta pentru realizarea și recunoașterea unirii au fost antrenate activ largi categorii sociale. O categorie aparte au fost artiștii plastici români care s-au pus în slujba idealului unirii, și-au dovedit spiritul militant, forța de înțelegere a evenimentului istoric. Momentul Unirii Principatelor a prilejuit implicarea artiștilor în viața comunității, prin crearea unor opere de artă care, la rândul lor au făcut istorie.

    Inspirați din realitățile acelor vremuri, militând pentru unire cu mijloacele proprii, artiștii plastici români au exprimat în operele lor aspirațiile și visele românilor, au oglindit sufletul poporului românesc.

Pictori precum Theodor Aman, Gheorghe Tăttărescu, Carol Popp de Szathmary și Nicolae Grigorescu au oglindit unirea celor două Principate în operele lor, lăsând posterității o inestimabilă comoară. 

    Theodor Aman (1831-1891) pictor și grafician, pedagog. S-a născut la Câmpulung ca fiu al unui negustor căftănit din Craiova; tânărul Aman și-a pus arta în slujba luptei pentru unire.

    Într-un articol din Gazeta Artelor din 24 noiembrie 1902 se făceau referiri la importanța și rolul pe care pictorul la avut în arta modernă românească: „Ne mărginim să spunem că Aman a fost cel mai de seamă pictor al istoriei noastre naționale. Lui i se datoresc tablouri de mare valoare pentru începutul artei noastre naționale (…)”.

    Răspunzând cerințelor impuse de momentul istoric din acea vreme, Aman își va concentra toate eforturile de a aduce țara la „cunoștința artelor”, făcând ca de numele său să se lege punerea bazelor unei vieți artistice moderne în capitala noului stat. Cea mai de seamă realizare de acest gen trebuie considerată înființarea în 1864 împreună cu Gheorghe Tăttărescu, a Școlii Naționale de Arte Frumoase din București.

    Evenimentele desfășurate în lupta pentru unire au avut un puternic răsunet în sufletul acestui mare artist și patriot. Theodor Aman pictează în cinstea Unirii: Votul de la 24 Ianuarie, Proclamarea Unirii la București, Hora Unirii la Craiova, Unirea Principatelor Române.

    În toamna anului 1857, pe când lupta pentru unire era în plină desfășurare, Aman susținător însuflețit al acestor idealuri a pictat celebrul tablou intitulat Hora Unirii la Craiova.

Este una din primele opere de valoare din arta românească în care aspirațiile poporului sunt ilustrate printr-o scenă autentică de istorie contemporană.

    Aflându-se la Craiova la 9 octombrie 1857, dată la care are loc prima dată hora unirii, lucrarea redă un moment istoric important la care Theodor Aman a fost martor. 

    Pictorul se portretizează împreună cu familia într-un colț al tabloului. Pe o pancardă stă scris: „Vivat România Unită”. Scena se desfășoară în timpul nopții, prilej pentru Aman de a-și dovedi măiestria, folosind cu pricepere o regie de ansamblu, contraste de lumini și umbre, imprimând întregii compoziții un caracter solemn. Atmosfera surprinsă de autor este emoționantă, desprinzându-se emoția și firescul celui care a trăit evenimentul.

    Tabloul se află în patrimoniul Muzeului Național de Artă al României și face parte din categoria Tezaur. Lucrarea lui Theodor Aman rămâne o operă ce va dăinui peste timp și care nu poate să lipsească din nici o carte de istorie.

O altă compoziție cu temă istorică realizată de Theodor Aman este Proclamarea Unirii, un document prețios atât din punct de vedere artistic, dar și istoric.

Momentul proclamării unirii prin dubla alegere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza a fost surprins plastic în anul 1861 de Aman, lucrarea aflându-se azi în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României, fiind clasată în categoria Tezaur.

    Creația artistică reprezintă pe membrii Adunării Elective de la București în timpul alegerii lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Țării Românești. Într-o încăpere cu ferestre în fundal, 62 de bărbați sunt prezentați într-o atitudine de poză, pictorul sugerând totodată presiunea maselor populare aflate afară, în jurul Mitropoliei, asupra deputaților din sală.

    O altă pictură a artistului în care „vorbește” despre ideea de unire este intitulată sugestiv Unirea Principatelor Unite, opera de artă este simbolică prin redarea în prim plan a două tinere îmbrăcate în straie populare românești, reprezentând Principatele Române, Moldova și Țara Românească. Lucrarea realizată în anul 1857 de Aman se află astăzi în patrimoniul Muzeului de Artă din Iași.

Theodor Aman este considerat de critica de specialitate primul artist modern, în adevăratul înțeles al cuvântului, din istoria plasticii românești. Prin viața și activitatea sa, el a influențat și a grăbit deschiderea spre modernitate a artelor din țara noastră.

    Gheorghe Tăttărescu (1820-1894) pictor român, născut la Focșani. Prin opera sa a adus o contribuție de seamă la dezvoltarea picturii noastre naționale, în secolul marilor prefaceri, la care a participat ca militant și artist deopotrivă. Idealul eliberării naționale și al unirii tuturor românilor este transpus în compoziții alegorice cu subiecte revoluționare și patriotice: Renașterea României , Unirea Principatelor. 

    Animat de ideile revoluției de la 1848, Tăttărescu se gândește să țină trează flacăra aspirațiilor pașoptiștilor prin arta sa.

    Tabloul cu titlu Renașterea României a fost pictat în Italia între 1849-1850 și s-a bucurat la vremea sa de un mare răsunet în viața culturală a țării.

Laitmotivul lucrării este dezrobirea țării, pe plan social și cultural.

România este reprezentată printr-o femeie așezată pe drapelul Munteniei ce este împodobită cu o eșarfă de culoare roșie, reprezentând simbolul revoluției de la 1848.

La picioare femeia are lanțuri rupte și un iatagan turcesc rupt în două.

Problema socială este reprezentată de cornul abundenței ce simbolizează bogăția, cultura.

A treia problemă tratată este cea culturală, îngerul dreptății ridică de pe fruntea României vălul obscurantismului în care se găsește afundată țara și îi arată că, prin artele frumoase și știință, țara va progresa.

    Conținutul bogat în semnificații al tabloului îi conferă lui Tăttărescu dreptul de a se număra astfel printre primii noștri pictori militanți.

În anul 1867, România fiind invitată pentru prima oară să ia parte la o expoziție internațională- Expoziția Universală de la Paris – Tăttărescu expune această lucrare ce va rămâne multă vreme un simbol artistic al aspirațiilor românilor.

În octombrie 1857, Tăttărescu a expus la Colegiul Sf. Sava din București desenul intitulat sugestiv Unirea Principatelor. Desenul a fost litografiat în mii de exemplare și înfățișează două femei prinse de braț ce doresc să formeze un singur suflet. Cele două femei sunt de fapt cele două țări, Moldova și Muntenia care țin în mână un steag pe care stă scris „UNIRE”. Ca însemne ale puterii sunt prezente, o singură coroană, un leu și un vultur, elemente ce pecetluiesc unirea.

    Acest desen este considerat ca fiind primul desen cu temă națională din istoria graficii românești.

    Prin activitatea desfășurată de-a lungul vieții, prin opera lăsată generațiilor viitoare,Tăttărescu a demonstrat că își iubea nu numai arta, ci și pe semenii lui, țara, un luptător pentru reîntregirea neamului românesc.

    Carol Popp de Szathmary (1812-1887) pictor, grafician, primul fotograf de artă și documentarist din Regatul Român și unul dintre primii zece fotografi din Europa.

Tema unirii l-a atras pe artistul și documentaristul Szathmary încă din timpul preliminariilor, el realizând o serie de litografii precum: Conferința de pace de la Paris – 1856, Solemnitatea deschiderii Divanului Ad-hoc – 29 septembrie 1857, Solemnitatea deschiderii primei Camere Naționale – 29 februarie 1860.

    Datorită talentului remarcabil de a surprinde realitatea în elementele esențiale, aptitudinilor fine de portretist și documentarist, în anul 1863 este numit de domnitorul Alexandru Ioan Cuza „pictor și fotograf al Curții”, artistul marcând evenimentul pe vinietele aflate pe spatele fotografiilor.

    Szathmary a realizat la cererea domnitorului Alexandru Ioan Cuza desenele pentru stema și steagul României, proiectul pentru Ordinul Unirii (1864), Harta Principatelor Române (1864), proiecte pentru mărci poștale.

    În ziua de 24 ianuarie, numele lui Alexandru Ioan Cuza se întipărea pe fruntea țării. Cuza a reprezentat simbolul unei mari cotituri istorice trăite de națiunea română.

    Artiștii aplecați cu penelul asupra acestui personaj istoric al neamului au lăsat zugrăvit chipul domnitorului în diferite ipostaze și momente, aducând astfel un prinos de recunoștință, celui care a fost primul domn al României. Cel mai cunoscut portret al domnitorului intitulat Alexandru Ioan Cuza a fost semnat de Carol Popp de Szathmary.

    Tabloul aflat în prezent în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României a fost realizat de Szathmary între anii 1863-1865, în perioada de apogeu a domniei lui Cuza. Domnitorul este înfățișat în uniformă de ofițer, emanând o atitudine dârză, impunătoare, mâna dreaptă cu pumnul strâns este sprijinită pe o masă acoperită cu o țesătură verde, unde se observă două documente, iar în mâna stângă ține garda sabiei.

    Încă din primii ani de domnie Alexandru Ioan Cuza a înscris în programul său de reforme dezvoltarea artelor. Organizează plastica românească, sprijinind înființarea școlilor de arte frumoase la București și Iași, pinacotecile din aceste orașe, primul Salon de artă din București.

    Nicolae Grigorescu (1838-1907) s-a născut în satul Pitaru, județul Dâmbovița, fiind primul dintre fondatorii picturii române moderne, un simbol pentru tinerele generații de artiști care, în primele decenii ale secolului al XIX-lea, căutau să identifice și să aducă la lumină valorile spiritualității românești.

    Evenimentul istoric de la 24 ianuarie 1859 l-a găsit pe tânărul pictor, Nicolae Grigorescu la mănăstirea Agapia unde i se încredințase pictarea bisericii mari. Momentul aflării veștii că, Alexandru Ioan Cuza a devenit domnitorul ambelor țări îl însuflețește pe artist, relatând mai târziu acest episod scriitorului Alexandru Vlahuță: „Într-o dimineață ne vine vestea că s-a ales Cuza domnitor în amândouă capitalele. Am lăsat tot, am pus șaua pe cal, și fuga la târg. Atunci am văzut eu ce va să zică bucuria unui popor. Cântece, jocuri, chiote în toate părțile.(…)Mi-aduc aminte că stam seara până târziu și făceam desenuri alegorice despre Unirea Principatelor…Vremi de credință erau acelea! Era mai multă iubire între oameni și mai multă cinste.”

    Din păcate desenele și schițele artistului consacrate evenimentului unirii s-au pierdut în timp. Singurul tablou al pictorului rămas este cel aflat astăzi în patrimoniul Muzeului Național de Artă al României, intitulat Unirea Principatelor, lucrare realizată la Paris (1863-1864), un omagiu pe care Nicolae Grigorescu îl aducea actului istoric de la 24 ianuarie, un fel al lui de a-și exprima admirația și recunoștința acelei clipe de fericire, de cucernică închinare în fața istoriei.

    Nicolae Grigorescu a fost un rapsod al pământului și neamului românesc și a cântat prin ceea ce a lăsat viitorului, dragostea pentru acest neam.

    Momentul Unirii Principatelor a înflăcărat mințile, sufletul și penelul artiștilor plastici români care au lăsat moștenire adevărate opere de artă. S-au creat portrete ale artizanilor Unirii, s-au conceput compoziții inspirate din realitate sau alegorice, unele realizate înainte de Unire, altele celebrând faptul împlinit. Lucrările dedicate Unirii Principatelor reflectă cu destulă putere conștiința vie a epocii care le-a produs și rămân semnificative pentru dezvoltarea istorică a patrimoniului artei românești.

 

Bibliografie selectivă:

• Drăguț, Vasile; Mihalache, Marin; Florea, Vasile; Grigorescu, Dan (1970), Pictura românească în imagini, Editura Meridiane, București.
• Trăușan-Matu, Lidia, Cronica de artă (2017), Editura Mega, Cluj-Napoca.
• Frunzeti, Ion, Arta românească în sec. al XIX-lea (1991), Editura Meridiane, București.
• Valentineanu, Ion, Din memoriile mele (1898), București.
• Vlahuță, Alexandru, Pictorul Nicolae Grigorescu (1969), Editura Tineretului.
• Wertheimer-Ghika, Jacques, Gheorghe Tăttărescu (1971), Editura Meridiane.
• Topârceanu, Adriana, Dialog între istorie și artă (1973), Editura Militară.
• Constantinescu, Paula; Dițescu, Ștefan, Catalogul Galeriei Naționale (1975), București.

Muzeograf,

Maria Mihăilă (Complexul Muzeal Național Neamț)