Colegiul „Danubiana” Roman previne abandonul școlar. Proiectul „Noi toți vrem la școală!”

Colegiul Tehnic „Danubiana” din Roman a organizat joi, 30 august, conferința pentru lansarea proiectului „Noi toți vrem la școală!”.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Este vorba despre un proiect european, depus în cadrul Programului Operaţional Capital Uman 2014 – 2020, Axa prioritară 6, Prioritatea de investiție 10i, Componenta 1, Programul „Școală pentru toți”, cu o valoare de peste 1.800.000 euro.

Prin acest proiect se dorește readucerea în școli a copiilor care nu sunt înscriși sau au abandonat școala și menținerea lor în sistemul de învățământ.

Este un proiect în care vom desfășura activități cu elevi de la grădiniță, antipreșcolari, de la clasele I-IV, V-VIII și programul „A doua șansă”. Doresc să mulțumesc Primăriei municipiului Roman, care este partener în acest proiect și ne-au ajutat cu cofinanțarea. – a declarat directorul Leonard Vacaru.

Obiectivul general al proiectului este furnizarea de programe educative persoanelor cu risc de abandon, precum și servicii de consiliere, educare pentru copii, elevi, părinți/tutori, cadre didactice și personal de sprijin, pentru prevenirea amandonului școlar timpuriu și promovarea accesului egal la învățământul preșcolar, primar și secundar de calitate.

Colegiul Tehnic „Danubiana” are ca școli partenere încă șase unități școlare din județul Neamț: Liceul Tehnologic „Ion Creangă” Pipirig, Școala Gimnazială „Gheorghe Săvinescu” Crăcăoani, Școala Gimnazială „Pr. Gh. Sandulescu” Dragomirești, Școala Gimnazială Nr. 11 Piatra-Neamț, Școala Gimnazială „I. Gervescu” Săvinești și Liceul Tehnologic din comuna Petricani (care va fi înlocuit de Școala de Artă „Sergiu Celibidache” Roman).

Mai multe detalii despre proiect puteți citi pe site-ul Colegiului Tehnic „Danubiana” Roman (vezi link – AICI)

PUBLICITATE