Cod galben de inundaţii în județul Neamț, până miercuri

Hidrologii Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), au emis astăzi, 22 iulie, avertizări Cod galben de inundaţii pe râuri din mai multe județe printre care și Neamț.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Atenționare hidrologică imediată
Cod galben

Data: 22.07.2018 ora 15:45 – 22.07.2018 ora 24:00

Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE pe râurile din bazinele hidrografice: Sușita, Zăbrăuți, judeţul: VranceaBistrița – afluenții aferenți sectorului aval Ac. Izvorul Muntelui, Tazlău – bazin superior, judeţele: Neamț și Bacău.

Atenționare hidrologică
Cod galben

Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 48 de ore, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE, după cum urmează:

În intervalul 23.07.2018 ora 06:00 – 25.07.2018 ora 16:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Bistriţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava, Neamţ, Harghita şi Bacău), Trotuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu și inferior (judeţele: Harghita, Covasna, Bacău, Neamţ și Vrancea), Bârlad – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Iaşi, Neamţ, Vaslui, Vrancea, Bacău şi Galaţi).

 

PUBLICITATE