CNSU a decis: noi relaxări în România. Vezi documentul cu noile măsuri

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a aprobat în ședința de astăzi, 19 noiembrie 2021, o nouă hotărâre privind stabilirea unor măsuri suplimentare necesar a fi aplicate pe durata stării de alertă pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Spectacolele, concertele și festivalurile vor putea fi organizate cu cel mult 1.000 de spectatori, iar competițiile sportive vor putea fi organizate cu public, la capacitate de cel mult 30%, potrivit unui document aprobat vineri de CNSU.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Hotărârea aprobă și dispoziția anunțată de ministrul interimar al Educației privind desfășurarea cursurilor cu prezență fizică indiferent de rata de vaccinare, acolo unde incidența este sub 3 la mie.

De asemenea, sunt stabilite condițiile în care pot fi organizate ceremoniile de Ziua Națională a României.

Documentul cu noile măsuri poate fi citit AICI

HCNSU nr 105 din 19 11 2021 final (1)
PUBLICITATE